El a menţionat că autorităţile române le vor aplica aceste corecţii financiare numai beneficiarilor găsiţi cu nereguli şi proporţional cu neregulile constatate.

"În funcţie de constatările pe fiecare proiect, se vor aplica corecţiile corespunzătoare. Deci nu se vor aplica 25% tuturor beneficiarilor, ci se vor aplica corecţii financiare în proiectele unde vor fi depistate probleme şi numai proporţional cu problemele existente", a explicat ministrul.

Orban a precizat că în această perioadă Ministerul Muncii derulează un proces de achiziţie publică pentru desemnarea unei firme care urmează să facă evaluarea proiectelor POSDRU care vor suferi corecţii.

Evaluarea în sine urmează să dureze câteva luni, iar întregul proces până când autorităţile vor şti exact ce corecţii le vor aplica beneficiarilor găsiţi cu nereguli va dura probabil până în anul 2014.

"Proiectul de asistenţă tehnică este în contractare, deci o să mai dureze ceva până va fi desemnată compania câştigătoare şi, după aceea, probabil, va exista o perioadă de câteva luni - un an până când se va face evaluarea tuturor acestor proiecte, vorbim de mii de proiecte. Probabil rezultatele acestui proces le vom şti undeva în 2014", a spus Leonard Orban.

Până atunci, însă, autorităţile române vor suporta din partea Comisiei Europene corecţii financiare de 25% pe POSDRU, banii urmând să fie opriţi de Bruxelles din cererile de rambursare care vor fi transmise de România Comisiei Europene.

"Acest procent de 25% este doar în relaţia cu Comisia Europeană, dar în relaţia cu beneficiarii va fi în funcţie de ceea ce se va identifica la fiecare proiect în parte. Deci nu e vorba de o aplicare uniformă a corecţiei de 25% pentru toate proiectele care au fost implementate până în prezent, ci este diferenţiată în funcţie de problemele care există pe fiecare proiect", a subliniat ministrul.

Acesta a susţinut că, astfel, până în anul 2014, "în niciun fel nu va exista o afectare a beneficiarilor", din cauza corecţiilor financiare.

Autorităţile române acceptă corecţii financiare de 25% în cadrul POSDRU, din partea Comisiei Europene, banii care vor fi opriţi de Executivul european din viitoarele rambursări din program fiind estimaţi la 198 de milioane de euro.

Autorităţile române spun că banii nu vor fi pierduţi de România.

"Banii aceştia vor putea fi însă contractaţi pentru alte proiecte din POSDRU", a dat asigurări Orban.

Corecţiile financiare aplicate României de Comisia Europeană vin după ce o misiune de audit a CE a constatat nereguli grave în funcţionarea sistemului de management şi control din POSDRU.