Theodor Paleologu anunţă că a intrat în Parlament "pe uşa din dos a redistribuirii", el susţinând că ar fi refuzat mandatul dacă nu ar fi "încrederea a aproape 7.000 de oameni din colegiu".

"Nu am câştigat, ci am intrat în Parlament pe uşa din dos a redistribuirii. Aş refuza mandatul, dacă n-ar fi încrederea a aproape 7000 de oameni din colegiu şi a celor foarte mulţi din întreaga ţară care îşi doresc o voce împotriva urgiei USL-iste", scrie Paleologul pe Facebook.

El mai scrie că probabil ar fi părăsit "dezgustătoarea politică românească", dacă nu l-ar fi întors din drum votul vecinilor săi. "Pe ei nu-i pot părăsi...", încheie Paleologu.

Theodor Paleologu a candidat pentru un nou mandat de deputat în Colegiul 9 din Sectorul 2, care a fost câştigat de către deputatul PNL Daniel Budurescu.