Potrivit informațiilor Paravion.ro, majoritatea celor care și-au rezervat în aceste zile zboruri sau hoteluri în capitala Franței, pleacă în interes de afaceri. De asemenea, imediat după atentatele din 13 noiembrie,  s-au înregistrat anulări de zboruri către Paris sau rerutări pe alte destinații, atât cu plecări în noiembrie, cât și în decembrie.


Totuși, pentru a încuraja turiștii să revină în capitala Franței, hotelierii au redus tarifele cu 50% în această perioadă, iar companiile aeriene acceptă modificări de perioadă sau de nume, indiferent cât de restrictive erau condițiile de emitere a biletului de avion.
În ceea ce privește condițiile de anulare sau amânare a zborurilor către Paris,  pasagerii posesori de bilete de călătorie emise pe zboruri TAROM, cu cel puțin un tronson de călătorie spre/dinspre Paris, în perioada 14 - 22 noiembrie 2015, pot amâna călătoria, iar contravaloarea biletelor/cupoanelor "necălătorite" se va constitui într-un credit ce va putea fi ulterior utilizat pentru achiziționarea de bilete pe orice destinație operată de TAROM.


Și alte companii aeriene vin în sprijinul turiștilor. Astfel, orice pasager cu bilet rezervat Lufthansa/SWISS/Austrian Airlines/Brussels Airlines cu zbor  până la și inclusiv pe data de 18 noiembrie, de la Paris, al cărui bilet a fost emis până la și inclusiv pe 13 noiembrie 2015, poate reprograma călătoria gratuit.


De asemenea, Air France oferă opțiuni de modificări gratuite rezervărilor celor care călătoresc cu bilet valabil, emis la sau înainte de 14 noiembrie 2015,  privind zborurile spre Paris sau alt oraș din Franța, indiferent de tariful plătit, pentru zboruri dintre 17 și  22 noiembrie 2015.


"Paravion.ro consideră că putem ajuta Parisul cel mai bine în acest moment prin promovarea acestuia ca destinație de vacanță. Francezii au nevoie să se reîntoarcă la o viață normală, iar o viață normală înseamnă un oraș plin de turiști. Prin urmare, vom continua să promovăm Parisul ca destinație de Sărbători", afirmă Remus Vișan, Managing Director al Paravion.ro.


Costurile pentru un pachet de Crăciun la Paris încep de la 396 de euro de persoană,  și includ transport cu avionul și 3 nopți de cazare, iar o vacanță de Revelion, cu zbor dus- întors și 5 nopți de cazare,  pornește de la 640 de euro de persoană. Prețurile sunt mai mici decât cele cu care românii pot achiziționa o vacanță similară, în aceeași perioadă, pe Valea Prahovei.


Pe de altă parte, un city break în Paris, după data de 1 Decembrie, ajunge la 230 euro de persoană, față de 300 euro de persoană, atât cât ar fi costat în mod normal în această perioadă.