Guvernul a adoptat, în 2005, o ordonanţă care prevedea că taxa urma să fie aplicată din 2014. Valoarea taxei ar fi fost de 50 lei pe tonă în 2014, 80 lei pe tonă în 2015 şi ar fi ajuns la 120 lei pe tonă în 2016.

Senatul, cameră decizională, a aprobat în luna decembrie o lege privind deşeurile prin care amână introducerea taxei. Potrivit noilor reglementări, taxa va fi introdusă în 2017, când va avea o valoare de 80 lei pe tonă, şi va creşte la 120 lei pe tonă în 2018.

Un număr de 19 state din Uniunea Europeană practică o astfel de taxă, a cărei valoare variază între 3 şi 107,5 euro pe tonă. Cu cât taxa este mai mare, cu atât cantitatea de deşeuri reciclate este mai mare.


România reciclează în prezent doar 1% din deşeurile pe care le produce, iar până în 2020 ar trebui să ajungă, potrivit reglementărilor europene, la un nivel de 50%.