În judeţul Arad, traficul rutier pe DN7 Arad - Deva, în zona Bârzava, se desfăşoară îngreunat, alternativ, în ambele sensuri, din cauza unui accident, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară. O persoană a fost rănită grav, iar o alta uşor. Carosabilul este umed, scrie Agerpres in pagina electronica.

Potrivit Infotrafic, în mai multe judeţe din Muntenia şi Moldova traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă, însă nu sunt drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza vremii nefavorabile. Ninge viscolit în judeţele Buzău, Brăila şi Ialomiţa.

În judeţul Maramureş a fost ridicată restricţia pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, care fusese impusă pe DN18 Baia Mare - Sighetu Marmaţiei, din cauza viscolului.

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile existente pe teritoriul Ungariei, autorităţile din această ţară au interzis intrarea pe teritoriul naţional a vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone prin punctele de trecere a frontierei cu România. Sunt exceptate autocamioanele de origine maghiară care au ca destinaţie Ungaria şi cele care transportă animale vii sau mărfuri perisabile şi nu se deplasează spre autostrada M7. Pentru siguranţa conducătorilor autovehiculelor de tonaj şi evitarea blocajelor de trafic în zona adiacentă frontierei, Poliţia Română le solicită acestora să oprească în parcările special amenajate pe traseele de deplasare, fiind deja luată măsura stocării autovehiculelor din categoria amintită în aceste parcări.

Având în vedere mesajele de atenţionare cu cod galben, respectiv avertizare cu cod portocaliu, valabile până la ora 14,00, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, poliţiştii îi sfătuiesc pe conducătorii auto să evite deplasările în zonele aflate sub incidenţa acestora, iar în cazul în care călătoriile nu pot fi amânate, să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

Din cauza vântului puternic, navigaţia pe Dunăre este închisă între kilometrii fluviali 1040 (Coronini) şi 1075 (Baziaş)