Fostul Il Cavaliere (titlu onorific care i-a fost retras în martie) ar trebui să realizeze această muncă în folosul comunităţii doar o dată pe săptămână, în cursul dimineţii sau seara. Propunerea a fost făcută de Biroul pentru Executarea Pedepselor în Exterior, dar urmează să fie confimată de Tribunalul din Milano.

După condamnarea definitivă la patru ani de închisoare (din care trei suspendaţi pentru o amnistiere din 2006), fostul premier trebuia să-şi ispăşească pedeapsa în arest domiciliar sau prin prestaţii sociale. Până la urmă, Berlusconi a ales a doua opţiune.

În orice caz, Berlusconi consideră că este vorba de o pedeapsă umilitoare si devastatoare pentru imaginea lui.

În ultimul timp el le-a repetat apropiaţilor: "Cum poate fi umilit în asemenea măsură un om de afaceri care a dat de lucru la 50.000 de familii, care a creat televiziunea liberă în Italia, a reprezentat ţara în întreaga lume şi a vorbit chiar în faţa Congresului SUA?"

Programul de lucru pe care va trebui să-l respecte liderul formaţiunii Forza Italia va fi foarte flexibil şi îi va afecta marginal activitatea politică în perspectiva campaniei electorale pentru alegerile europene din 25 mai. La 18 martie Curtea Supremă a confirmat sentinţa de doi ani care îl împiedică să ocupe funcţii publice şi să se prezinte drept candidat la alegerile europene.

Berlusconi dorea să-şi prezinte candidatura la viitoarele alegeri europarlamentare însă Curtea Europeană pentru Drepturile Omului i-a respins săptămâna aceasta cererea. Recursul în faţa Curţii de la Strasbourg a fost prezentat de fosta şefă a diplomaţiei spaniole şi actual avocat Ana Palacio care a invocat drept argument încălcarea drepturilor italienilor.

Berlusconi a fost condamnat la un an de închisoare pentru fraudă fiscală în cazul Mediaset. Deşi în principiu pedeapsa impusă magnatului a fost de patru ani de închisoare, el a beneficiat de legea amnistierii din 2006, însă datorită vârstei sale avansate, 77 de ani, Berlusconi nu va face închisoare.