Potrivit lui Dobriţoiu, în urma recalculării pensiilor au fost cazuri în care subofiţerii avea pensii mai mari chiar decât ale unor generali, lucru neîntâlnit în nicio ţară.

"Subofiţerii aveau pensii mai mari decât generalii. În urma procesului de auditare a reieşit faptul că s-a lucrat foarte repede, neprofesionist, sunt greşeli mari. Cu alte cuvinte, statul trebuie să plătească o sumă care excede 200.000 de lei, pe de o parte. Pe de altă parte, în urma procesului de auditare a rezultat faptul că vreo câteva mii bune de dosare nu au fost procesate iar procesul a fost declarat închis în baza legii. Acestea sunt indicii serioase că acolo s-a întâmplat ceva neplăcut. Am constatat că bugetul de achiziţii al MApN se îndreaptă către alte zone, ceea ce a generat şi generează serioase lacune privind creşterea capacităţii operaţionale în calitate de aliat al NATO, cu responsabilităţi deosebite. Sunt contribuţii care merg în baza legii la pilonul de pensii private obligatoriu 30% şi acest proces este în creştere. 70% au mers către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Mie mi-a generat impresia că tendinţa a fost să crească pensiile ca aceste donaţii să fie cât mai generoase", a afirmat senatorul liberal.

El a susţinut că vinovaţii vor fi stabiliţi de organele abilitate ale statului şi că aceste lucruri s-au petrecut "în mandatul ministrului pe timpul căruia s-a derulat procesul de recalculare a pensiilor militare". Întrebat dacă este vorba de fostul ministru al Apărării Gabriel Oprea, Dobriţoiu a răspuns: "Da", mentioneaza Agerpres in pagina electronica.