"Ministerul Apărării şi Ministerul de Interne, aşa cum spune domnul ministru Stroe, au posibilitatea ca, din bugetul acestui an, dacă legea va intra în vigoare pentru cei 10 la sută pe care i-au pierdut la pensii, să plătim aceste pensii încă începând din anul 2013, sau diferenţa", a declarat, duminică, ministrul Duşa, citat de Mediafax in pagina electronica.

El a precizat că Legislativul urmează să dezbată proiectul de lege care se referă la pensiile militare, care a fost analizat în şedinţa de guvern de săptămâna trecută. "Premierul a spus că există premise ca, juridic, această problemă să se rezolve de la 1 ianuarie 2014, dar tot dânsul a precizat că, dacă proiectul de lege va fi adoptat de Parlament, Ministerul Apărării şi Ministerul de Interne, care au majoritatea pensionarilor, vor găsi resursele necesare ca legea să fie aplicată din momentul în care va fi adoptată şi publicată în Monitorul Oficial", a arătat el.

Pe de altă parte, Mircea Duşă arătat a ministerul pe care îl conduce a elaborat un proiect de lege care să ofere un fundament juridic durabil pensiilor din sistemul militar, redactat în condiţiile "bulversării care s-a creat în sistemul de pensii militare". "Acest proiect de lege este realizat, este în curs de avizare la ministerele care au atribuţii în acest sens şi, în următoarele zile, după ce va fi aprobat în guvern, îl voi trimite în Parlament", a ţinut să precizeze ministrul Apărării.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că în anul 2013 Guvernul nu are sursa de finanţare pentru rezolvarea problemei pensiilor militare, el arătând că ministerele Apărării şi de Interne caută ca din fondurile pe care le au deja la dispoziţie să facă o realocare pentru acestea. "Anul acesta nu avem încă sursa de finanţare. Dacă o găsim, cu atât mai bine. Există condiţionarea bugetului. În acest momet în buget nu sunt alte resurse", a spus Ponta.

El a spus că ministerele Apărării şi de Interne caută să facă o realocare din fondurile pe care le au deja la dispoziţie. "Dar ministerul Apărării şi ministerul de Interne - sunt mai puţine situaţii la serviciile de informaţii, partea substanţială este la MApN şi la MI - şi în aceste zile şi în continuare o să caute din fondurile pe care le au deja la dispoziţie o realocare în aşa fel încât să se poată aplica cât mai repede. E un lucru de a face dreptate - în primul rând să recunoaştem un drept şi după aceea să vedem când putem să-l şi realizăm", a adăugat Ponta.