Judecătorii au anunţat că orice tip de legislaţie cu privire la Brexit trebuie să fie discutată de Parlament. "Referendumul este foarte important din punct de vedere politic, dar documentul pe baza căruia a fost convocat nu precizează şi ce se întâmplă după vot", a spus preşedintele Curţii Supreme, David Neuberger. "Aşa că orice schimbare a legislaţiei pentru ca decizia de la referendum să intre în vigoare trebuie făcuta conform constituţiei nescrise, adică printr-o decizie a Parlamentului", relateaza agerpres.

Curtea a decis, totodata, că guvernele Scoţiei şi Irlandei de Nord nu trebuie să îşi dea consimţământul în cazul demarării Brexitului. Comantand verdictul judecatorilor, purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May a anunţat că planurile prim-ministrului de a declanşa Articolul 50 nu vor suferi modificari şi că membrii Parlamentului au indicat că nu vor impiedica procesul de părăsire a UE.

Liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbin, a declarat că nu va căuta să pună piedici în calea deciziei guvernului de a invoca Articolul 50, însă cu siguranţă va aduce amendamente la proiecte legislative şi va încerca să urmărească îndeaproape procesul. El a mai spus că va cere un plan din partea guvernului care să se asigure că executivul poate fi tras la răspundere de către Parlament pentru deciziile luate în timpul negocierilor pentru Brexit.

Prezent la reuniunea Consiliului pentru afaceri generale al UE, ce-si desfasoara lucrurile in Malta, un reprezentant al Marii Britanii a subliniat ca Londra nu renunţă la data limită stabilită - sfârşitul lui martie- pentru declanşarea Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona cu privire la începerea negocierilor de ieşire din Uniunea Europeană.

"Reprezentantul Marii Britanii a spus foarte clar că va pregăti un act legislativ scurt pentru al trimite Parlamentului dar nu crede că vor fi probleme în a menţine sfârşitul lui martie drept termen limită", a afirmat vicepremierul maltez şi ministrul pentru afaceri UE Louis Grech.