Acesta a atras atenţia asupra faptului că dezvoltarea capacităţii de export a României depinde în mare măsură de dezvoltarea infrastructurii sale.

"Cu toţii suntem mândri de succesul la export al companiei Dacia. În prezent, Dacia livrează anual la export peste 300.000 de maşini sau componente care urmează să fie asamblate în celelalte fabrici Dacia din Maroc, Rusia, India sau Columbia. Câţi ştiu, însă, că cele aproximativ 25 de trenuri încărcate cu autoturisme care pleacă de la fabrica din Mioveni, săptămânal, pe ruta Craiova - Lugoj - Nădlac fac până la graniţa cu Ungaria 30 de ore? Adică, tot atât cât le ia să ajungă mai departe către consumatorii din Europa Occidentală. Practic, trenurile circulă în România cu viteze ca pe vremea lui Caragiale'', a remarcat Vasile Iuga.

În afara fondurilor europene, o parte din necesarul de investiţii în infrastructură ar putea fi acoperit prin atragere de finanţare privată, de aceea este nevoie de o Lege a Parteneriatului Public Privat modernă, flexibilă şi funcţională. În plus, implicarea sectorului privat ar aduce şi expertiză tehnică şi capacitatea de management de proiect necesare pentru derularea unor mari proiecte de infrastructură.

"Până în prezent, România a avut două starturi ratate în materie de PPP. Atât legea din 2006, cât şi cea din 2010, s-au dovedit inaplicabile. Spre exemplu, interdicţia de a participa cu fonduri publice, atât la realizarea investiţiei, cât şi pe perioada de operare a acesteia, a făcut aproape imposibilă structurarea financiară a proiectelor, pentru că nu toate proiectele pot fi viabile doar prin încasările de la utilizatori", a explicat Iuga.

În contextul procesului de modificare a legislaţiei privind PPP, reprezentantul PwC a apreciat că ''este îmbucurător'' faptul că noul text de lege înlătură acest obstacol şi face o distincţie clară între proiectele structurate ca parteneriat public-privat şi concesiuni.În opinia acestuia, pentru a atrage investitori privaţi în proiecte de investiţii, trebuie luată în calcul viabilitatea financiară a proiectului, capacitatea investitorilor de a obţine un profit rezonabil, care să justifice costul de oportunitate al resurselor angajate în proiect.

De asemenea, proiectele de acest gen trebuie să aibă finanţare publică asigurată prin includerea acestor cheltuieli în buget pentru toţi anii de construire şi de funcţionare a proiectului, a subliniat Vasile Iuga. În plus, este nevoie şi de susţinere politică pentru implicarea sectorului privat în proiectele de infrastructură, cu atât mai mult cu cât nu există o tradiţie a unor astfel de proiecte, iar utilizatorii nu sunt obişnuiţi cu acestea. Totodată, cadrul legislativ, instituţional şi fiscal trebuie să fie stabil şi predictibil, asigurând investitorilor confortul unor planuri de afaceri pe termen lung. "În fine, este nevoie de o colaborare strânsă între actorii publici şi cei privaţi pe parcursul derulării proiectului şi de o împărţire justă a riscurilor între cei doi parteneri", a conchis Iuga.