Printre opţiunile luate în considerare, cea mai probabilă este o ofertă de numerar şi acţiuni prin care Intesa va prelua o participaţie de 60% la Generali. Tranzacţia ar include, potrivit diferitelor surse, o componentă de numerar de trei miliarde de euro şi o majorare de capital de 12 miliarde de euro.

Oricum, Intesa i-a lasat, practic, pe investitori să ghicească dacă banca va lansa în cele din urmă o ofertă pentru cea de-a treia mare companie europeană de asigurări.  "Situaţia devine din ce în ce mai neclară şi mi se pare că povestea se lungeşte, fiind posibil ca Generali să devină mai vulnerabilă la o preluare străină", a comentat Roberto Lottici, director de fond la Ifigest, care deţine acţiuni la Intesa şi la Generali.

Conform presei, firmele străine de asigurări Axa SA (Franţa), Allianz SE (Germania) şi Zurich Insurance Group (Elveţia) sunt interesate de activele Generali.Problema este ca executivul de la Roma este sub presiune, deoarece trebuie să se asigure că Generali rămâne italiană, dar a anunţat că nu doreşte să intervină.

În rândul băncilor italiene, Intesa este o raritate - profitabilă şi bine capitalizată. În timp ce rivalele sale, UniCredit şi Monte dei Paschi, se luptă cu credite neperformante de miliarde de euro, Intesa a reuşit să plătească dividende generoase, în pofida situaţiei economice dificile din Italia. Prin achiziţionarea Generali, care gestiona active în valoare de 472 de miliarde de euro la sfârşitul lui 2016, Intesa va cimenta activităţile sale din domeniul profitabil al gestionării averilor, într-o perioadă în care ratele scăzute ale dobânzilor afectează câştigurile băncilor, susţin analiştii.

Împreună, Generali şi Intesa deţin obligaţiuni guvernamentale italiene în valoare de 160 de miliarde de euro, sporind expunerea lor la economia Italiei. Şi brokerii au speculat asupra posibilităţii unei oferte de preluare chiar mai extinse, care va schimba complet sectorul financiar italian.

Brokerii de la Milan, Akros şi Equita Sim susţin că intenţia Intesa ar fi nu doar să achiziţioneze Generali, ci şi pe cel mai mare acţionar al companiei italiene de asigurări - Mediobanca - care deţine o participaţie de 13% în Generali, în timp ce UniCredit, aflată sub presiune să-şi vândă activele pentru a-şi majora capitalul, ar putea fi dispusă să vândă către Intesa participaţia sa de 8% în Mediobanca.

Orice mişcare ce implică Generali va implica, de asemenea, şi banca italiană de investiţii Mediobanca. Alberto Nagel, directorul general al Mediobanca, a afirmat că este pregătit pe termen scurt să reducă participaţia deţinută la Generali la aproximativ 10%.

Intesa Sanpaolo, UniCredit şi Allianz au o prezenţă importantă şi pe piaţa din România, mentioneaza agerpres.