Deși prințul este adesea caricaturizat drept un personaj disperat să ia locul Reginei — după ce a devenit cel mai longeviv moștenitor din istorie — adevărul este exact invers, a explicat un apropiat prințului pentru revista Time.  Unul dintre membrii staffului său a declarat că Charles este îngrijorat că nu ar fi realizat suficient în activitățile sale înainte ca "storurile închisorii " să se închidă.

Catherine Meyer, redactor la revista Time, a primit acordul de a-l intervieva pe Charles, alături de peste 50 de prieteni și colaboratori apropiați, în vederea realizării unui profil al prințului, înainte de împlinirea vârstei de 65 de ani, în luna noiembrie.

"Departe de a fi nerăbdător să își asume coroana, el resimte deja greutatea acesteia și este îngrijorat cu privire la impactul asupra activității sale de până acum", a explicat Mayer pentru The Daily Telegraph, după ce s-a întâlnit cu prințul la Birkhall, casa sa de vacanță de pe domeniul Balmoral.

Mayer a declarat, totodată, că prințul își asumă "fără entuziasm" mai multe datorii de la Regină, în condițiile în care într-o zi îi va succede acesteia, și că a început să predea treptat conducerea organizațiilor sale de caritate altor persoane, pentru ca acestea să fie autonome când va deveni monarh.

Ea a declarat pentru The Telegraph: "Prințul este foarte pasionat de munca pe care o face și a făcut-o timp de zeci de ani. Este lucrarea vieții lui și nu va mai avea mult timp pentru aceste alte interese atunci când va deveni rege".

"El se raportează la acest fapt într-o mare măsură ca la o datorie plictisitoare, iar un membru al personalului vorbea chiar despre închiderea storurilor închisorii, dar a fost o apreciere care a venit din partea multor oameni", a adăugat Catherine Mayer, scrie Agerpres in pagina electronica.