Potrivit unui comunicat al DIICOT, medicii şi farmaciştii fac parte dintr-o grupare, care a obţinut beneficii financiare substanţiale din săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscala şi spălare de bani, în domeniul farmaceutic. Sunt percheziţionate atât locuinţele suspecţilor, cât şi 4 farmacii şi 2 la cabinete medicale.

DIICOT susţine că, în perioada 2010 - 2012, doi medici din cadrul Spitalului Judeţean Hunedoara - Secţia oncologie au completat în fals sute de reţete cu medicamente, în special oncologice sau adjuvante (substanţe cu valori mari), pentru pacienţi cu afecţiuni oncologice, aflaţi în tratament.

Reţetele au fost predate liderilor grupării şi depuse ulterior spre decontare, prin inducerea în eroare a reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, prin intermediul a trei societăţi comerciale care deţin farmacii în municipiile Hunedoara şi Deva, fiind încasată astfel, în mod ilegal, suma de aproximativ 3.300.000 lei.

În baza înţelegerii, medicii primeau de la reprezentanţii farmaciilor diverse sume de bani în funcţie de cantitatea de medicamente prescrisă, ce urma să fie decontată. Membrii grupării au disimulat provenienţa sumelor de bani astfel încasate, prin înregistrarea acestora ca împrumuturi din partea asociaţilor firmelor deţinute.

De asemenea, au înregistrat în evidenţele contabile ale celor trei farmacii facturi fictive, din care rezulta aprovizionarea cu medicamentele prescrise şi decontate ilegal, de la alte societăţi comerciale înfiinţate în acest scop. Aceste firme erau ulterior înstrăinate altor persoane, care semnau actele de cesionare în schimbul unor sume modice, fără a primi în realitate activele şi arhiva.

Pentru a influenţa rezultatul cercetărilor, membrii grupării au modificat în repetate rânduri evidenţele contabile şi actele de gestiune ale medicamentelor, urmărind inducerea în eroare a organelor de control care au efectuat verificările financiar-contabile în cauză. De asemenea, au întocmit acte fictive din care rezultă în mod fals distrugerea unor cantităţi de medicamente negăsite pe stoc cu ocazia controlului.

Rulajul sumelor de bani realizat prin intermediul firmelor controlate de către membrii grupării depăşeşte suma de 11 milioane lei. Acţiunea este efectuată cu sprijinul BCCO şi SOS Timişoara, cu suportul tehnic şi informativ asigurat de către Serviciul Român de Informaţii. La sediul DIICOT - Biroul Teritorial Hunedoara vor fi conduse în vederea audierii 35 de persoane, urmând ca în cauză să fie dispuse măsurile legale după audierea membrilor grupării.