Persoanele condamnate şi aflate în închisoare vor avea dreptul la comunicare online şi posibilitatea de a se oferi voluntar pentru a presta o activitate în interesul comunităţii, iar obligativitatea eliberării condiţionate va fi valabilă numai din regimurile deschis sau semideschis, relateaza Mediafax.

Noile prevederi au fost aprobate, marţi, de Guvern, printr-un proiect de lege care reglementează modul de executare a pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, informează Executiv.

Sursa citată arată că actul normativ reconfigurează cadrul general privind executarea pedepselor privative de libertate în situația în care sistemul penal român a suferit schimbări de substanță prin adoptarea noului Cod penal și a noului Cod de procedură penală.

Dintre schimbările propuse, Guvernul menţionează introducerea unui nou drept care poate fi exercitat de persoanele condamnate, şi anume dreptul la "convorbiri online", introducerea posibilității pentru deținuți de a se oferi voluntari și de a presta o activitate în interesul comunității, precum şi instituirea obligativităţii eliberării condiționate numai din regimurile deschis sau semideschis.

Alte prevederi prezentate de Guvern sunt instituția judecătorului de supraveghere a privării de libertate, care are ca principală atribuție supravegherea și controlul legalității în executarea pedepselor sau măsurilor privative de libertate în penitenciare sau în alte locuri de reținere sau de arestare preventivă, controlul antiterorist și de specialitate aplicat tuturor persoanelor și bagajelor, precum și mijloacelor de transport care au acces în penitenciar, percheziția deținuților și recoltarea probelor biologice, aplicarea cu titlu provizoriu a unui tip de regim de executare a pedepselor (de maximă siguranță, închis, semideschis și deschis) pentru o scurtă perioadă de timp, după perioada de carantină, şi tratamentul necesar deținuților cu tulburări psihice grave.