Geanta a fost cumpărată de un asiatic, la capătul unei licitaţii care s-a desfăşurat 'într-un ritm infernal de la început la sfârşit', a spus Christie's într-un comunicat. Preţul final a fost cu 15% mai mare decât estimarea casei de licitaţii.

'Cu încrustaţiile sale din aur de 18 carate şi diamante, strălucitoarea Diamond Birkin 35 fuchsia din piele de crocodil a uimit publicul, atingând un record la vânzare', adaugă comunicatul.

Poşeta, care face parte din linia dedicată actriţei şi cântăreţei britanice Jane Birkin, are fermoar din aur şi diamante şi dimensiuni de 35 x 25 de centimetri.

La acceaşi licitaţie, la care au fost propuse circa 300 de genţi ale unor mărci renumite, o poşetă Kelly neagră din piele de crocodil a firmei Hermes a fost cumpărată cu 132.000 de euro, record pentru un produs din această linie dedicată lui Grace Kelly.

Poşetele de lux se numără printre cele mai recente pasiuni ale colecţionarilor, care şi le dispută aprig la licitaţiile organizate în toată lumea, noteaza agerpres.