Companiile confirmate in cadrul acestei editii provin din arii variate de activitate si ofera sansa vizitatorilor de a-si gasi un loc de munca in functie de background-ul educational si experienta pe care o detin.

In functie de numarul companiilor participante, domeniile cel mai bine reprezentate sunt: IT (36%), Outsourcing (13%), FMCG (11%), Inginerie (10%), Financiar - bancar (6%), Audit si Consultanta (5%), restul procentelor fiind alocate domeniilor: Telecom, Retail, Constructii, Educational, Farmaceutic, Transport si Logistica.

In urma centralizarii informatiilor cu privire la cele 3400 de pozitii deschise de companiile participante la Angajatori de TOP, a reiesit faptul ca 42% dintre job-urile disponibile sunt pentru candidatii cu pana la 1 an de experienta, 26% pentru tineri intre 1-3 ani de experienta si 32% pentru candidati cu peste 3 ani experienta.

“Endava continua expansiunea si anul acesta. Ca si pana acum, procesul de recrutarea se adreseaza atat candidatilor seniori (Software Developer, Scrum Master, Software Tester, Business Analyst, Project Manager), cat si studentilor si absolventilor - programele de internship si graduates vor avea loc in perioada urmatoare. Ii asteptam cu entuziasm pe toti cei interesati sa afle mai multe detalii despre Endava si oportunitatile existente in cadrul companiei  la standul nostru din cadrul targului Angajatori de Top” - Miruna Nedelcu, Recruitment Officer, Endava.

In ceea ce priveste profilul cautat de angajatori, acestia vor recruta tineri talentati si ambitiosi care demonstreaza dorinta de a invata si de a se dezvolta profesional.

„La fel ca in fiecare an, ne dorim sa interactionam deschis cu potentialii candidati, sa le furnizam informatii relevante, realiste si sa ii ajutam sa decida daca Deloitte este un loc potrivit in care isi pot incepe ori continua cariera. Cautam proaspat sau recent absolventi, cu interes demonstrat fata de profesiile financiare si fiscale, cu ambitie de a se dezvolta accelerat si cu perseverenta in a-si urmari aceste obiective. In general candidatii nostri vin de la facultati cu profil economic, insa aceasta nu este o conditie eliminatorie. Daca aceste calitati exista, pot urma cu succes o cariera in acest domeniu si absolventi de discipline tehnice, juridice, administrative” - Silviu Bădescu, Manager Human Resources, Deloitte.

“Participantii ar trebui sa profite de oportunitatea oferita in cadrul targului – aceea de a cunoaste cat mai bine angajatorii de pe piata romaneasca si posibilitatea de a avea un dialog deschis cu acestia. Un candidat entuziast, determinat si cu dorinta de a invata cu siguranta poate fi un viitor coleg al nostru” - reprezentantii McDonald`s Romania.

Pentru pozitiile deschise in cadrul evenimentului Angajatori de TOP, procesul de recrutare este format, in medie, din 4 etape: screeningul CV-urilor, urmata de un interviu telefonic, o serie de interviuri individuale sau de grup cu recruiterii companiei sau cu managerul direct, urmate in final, de un interviu  pentru prezentarea ofertei de angajare.

Editia din luna aprilie Angajatori de TOP ofera sansa celor care sunt in cautarea unui job sa intalneasca companii precum: EY, Microsoft, Stefanini, Unicredit Business Integrated Solutions, Xerox, BRD - Groupe Société Générale, Coca-Cola HBC Romania, Intel, HP, Raiffeisen Bank, Deutsche Bank Global Technology Bucuresti, JTI, Deloitte, Nestlé, IBM, BCR, BearingPoint, Endava, DB Schenker, L’Oréal Romania, Mavens, Genpact, Luxoft, P&G, PwC Romania, Unilever, Microchip Technology, TELUS International Europe, WNS Romania, Accenture, McDonald's Romania, Grupul Renault Romania, 1&1 Internet Development, ProCredit Bank, British American Tobacco, Ericsson, Bitdefender, Computer Generated Solutions, Oracle.