Tarile occidentale, precum Germania, s-au obisnuit sa se bucure de scaderea preturilor la titei, considerata o adevarata sarbatoare. Acum insa ele incep sa inteleaga faptul ca destabilizarea economica mondiala le va costa scump, subliniaza publicatia germana.

In opinia autorului articolului, preturile la materii prime determina nu numai veniturile a milioane de oameni, de ele depinde soarta guvernelor si echilibrul politic din regiuni, precum America Latina si Africa. Un petrol ieftin poate accentua nemultumirea in tari si asa fragile, creand noi zone fierbinti in spatiul international, scrie Frankfurter Rundschau.

"Consecinta unei crize a materiilor prime este schimbarea radicala a ordinii politice la nivel mondial", a comentat profesorul Michael Kleer, de la Hamptom college.

Tarile care depinde de pretul la gaze naturale, petrol, cupru sau sare, traverseaza extrem de greu starile de criza. Astfel, "greii africani" Africa de Sud si Nigeria inregistreaza uriase pierderi economice si trag dupa ele restul statelor de pe continent. Perioada profiturilor realizate din materii prime, care a alimentat cresterea economica a Africii s-a terminat, afirma Frankfurter Rundschau.

Ingrijorati de pericolul unui colaps economic, oamenii incearca sa fuga in Europa, desi criza refugiatilor pune la grea incercare bunastarea si stabilitarea statelor "infloritoare". Potrivit publicatiei, fiecare al treilea locuitor al Algeriei isi doreste sa paraseasca tara si sa caute o viata mai buna in Europa.