Curtea de Apel din Illinois s-a pronuntat in favoarea restabilirii verdictului pronuntat in 2003 impotriva Philip Morris (PM), acuzata ca a indus în eroare pe fumatori în reclamele sale prin folosirea termenilor "țigări usoare" și "conținut redus de gudron". Curtea a restabilit și decizia instanței care obliga compania la plata unor despăgubiri în valoare de 10,1 miliarde dolari pentru reclamanții din acest caz.

Procesul împotriva Philip Morris a fost intentat în statul Illinois în 2000 în numele a 1,4 milioane de persoane care au acuzat compania ca a indus fumatorii în eroare cu privire la efectele țigărilor "light" și a celor cu "continut redus de gudron". În 2003, instanța a condamnat PM la plata a 10.1 miliarde dolari. Ulterior, decizia judecatorilor a fost răsturnata, în 2005, de către Curtea Supremă a statului, care a luat in vedere argumentele producătorului de țigări. PM a declarat atunci ca a utilizat etichete aprobate anterior de către Federal Trade Commission din SUA (FTC). 

Cu toate acestea, in 2008, FTC a declarat că nu a luat niciodata vreo decizie prin care sa aprobe utilizarea in reclame a termenilor " tigari usoare" și "conținut redus de gudron". Acest lucru a permis avocaților reclamanților sa inainteze un alt apel la instanța de judecată pentru redeschiderea cazului.

Potrivit acestora, daca Curtea Supremă de Justiție ar fi cunoscut opinia FTC in 2005, ar fi decis cu siguranta în favoarea reclamanților. Instanța de judecată a respins cererea, însă cea de apel a fost de acord în totalitate cu reclamanții și a ordonat restabilirea primei sentinte.

Decizia Curții de Apel nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, lucru pe care avocatii PM au promis ca il vor face.