Noile instalaţii de energie regenerabile au depăşit în 2015 energia convenţională, capacitatea de producţiei a energiei verzi pe plan global ajungând anul trecut la nivelul record de 153 de gigawaţi (GW), echivalentul a 55% din capacitatea noilor instalaţii. "Asistăm la o transformare a pieţelor globale de energie, condusă de regenerabile, şi, aşa cum se întâmplă şi în alte domenii, centrul de gravitate pentru creşterea energiei regenerabile se mută spre economiile emergente", a afirmat directorul IEA, Fatih Birol.
In opinia lui, în următorii cinci ani regenerabilele vor fi sursa de electricitate cu cea mai rapidă creştere pe plan global. În 2015, aproximativ 500.000 de panouri solare au fost instalate în fiecare zi, la nivel mondial, se arată în raportul IEA. Capacitatea de energie regenerabilă va fi sprijinită de scăderea costurilor. Panourile solare vor fi cu 25% mai ieftine până în 2021, în timp ce preţul turbinelor eoliene ar putea scădea cu 15%, estimează Agenţia Internaţională a Energiei.
Creşterea va fi condusă de patru state: China, SUA, India şi Mexic, în timp ce în Uniunea Europeană, care a adoptat deja tehnologii ecologice, avansul ar putea încetini, se arată în raportul IEA.
În România, cele mai recente date arată că puterea instalată a producătorilor de energie din surse regenerabile totaliza 4.698 de MW la finele lunii august a acestui an. Producătorii de energie regenerabilă primesc gratuit certificate verzi, pe care le vând pe o piaţă specializată, pentru un câştig suplimentar faţă de energia propriu-zisă. Aceste certificate verzi sunt plătite de toţi consumatorii din România, inclusiv de populaţie, în factura finală la electricitate, mentioneaza agerpres.
Publicat de Ioana Ivan la 25 october 2016, 13:57
331 vizualizari
Piata energiei: S-a intamplat pentru prima data in istorie!
Pentru prima dată în istorie, capacitatea instalată totală a energiei regenerabile a depăşit cărbunele, arată Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) intr-un ultim raport. Potrivit documentului, energia regenerabilă a ajuns la un punct de cotitură anul trecut, puterea generată de noile instalaţii fără emisii depăşind energia provenită din arderea combustibililor fosili.

Etichete: energie, carbune, turbine eoliene, IEA, regenerabile, combustibili fosili
OMV Petrom a obţinut un profit net de 2,8 miliarde de lei în primele nouă luni, în creştere cu 3%
Noul Program ''Casa Verde'', destinat persoanelor fizice, demarează luni, 9 septembrie
CEZ: Vânzarea activelor din România va începe în octombrie şi ne dorim să fie finalizată în 2022; nu ne grăbim
Anchetă Consiliul Concurenţei: Companiile petroliere trebuie să anunţe în acelaşi timp când majorează preţul carburanţilor