La începutul acestei luni, producătorii de malţ au plătit cu până la 11% mai mult pentru orz după ce fermierii din Franţa, cel mai mare cultivator de orz din Uniunea Europeană, au strâns cea mai mică recoltă din ultimii cinci ani iar recolta din Germania a scăzut cu peste 9% comparativ cu cea de anul trecut, relateaza agerpres.

"Aceasta nu este doar o problemă franceză, situaţia este similară în Germania. Preţurile au fost transferate în totalitate spre producătorii de bere. Nu există altă soluţie pentru că producătorii de malţ au marje de profit foarte mici", a apreciat Thomas Druivenga, directorul general la compania germană producătoare de malţ Avangard Malz.

Potrivit estimărilor Ministerului francez al Agriculturii, recolta de orz a Franţei va scădea cu 21%, până la 10,2 milioane tone în sezonul care a început în luna iulie, cea mai mică recoltă de după sezonul 2011-2012. De asemenea, Asociaţia fermierilor germani estimează că recolta de orz din acest sezon va fi una de 8,8 milioane tone.

Ploile au afectat atât cantitatea de orz recoltată în Franţa şi Germania cât ci şi calitatea orzului, ceea ce va îngreuna găsirea de orz cu o calitate suficientă pentru producţia de malţ. Preţurile la orz pentru producţia de malţ au ajuns la 210,75 euro pe tonă la începutul lunii august, de la 190,50 euro pe tonă la debutul sezonului.

Calitatea scăzută a orzului de iarnă în multe ţări din Europa înseamnă că producătorii de malţ vor fi nevoiţi să se bazeze mai mult pe recolta de primăvară, crede Scott Casey, analist la RMI Analytics GmbH. În mod normal, companiile producătoare de malţ depind de orzul iarnă pentru a menţine preţurile la malţ la un nivel scăzut, deoarece este mai ieftin de cultivat. "Cu siguranţă va exista o creştere de preţ, dar nu cred că va fi vorba una care va putea fi gestionată" crede Scott Casey.