"Lumea se schimbă, iar acest şoc, această comoţie care a avut loc la Paris probabil că... va schimba un pic ordinea priorităţilor colegilor noştri din Washington şi din alte capitale NATO", a declarat Riabkov, intrebat fiind dacă atacul va duce la o apropiere între SUA şi Rusia.

Totodată, Riabkov a mai spus că negocierile de sâmbătă de la Viena, pe tema conflictului din Siria, şi semnalele primite din capitalele lumii după atentatele din Paris demonstrează o mai bună înţelegere în ceea ce priveşte lupta comună împotriva terorismului.

In acest context, presedintele comisiei Dumei de stat pentru afaceri internationale, deputatul Aleksei Puskov, a scris pe contul sau de Twitter ca pentru politica promovata de SUA in Orientul Mijlociu "plateste acum Europa. A venit timp ca NATO sa gaseasc un limbaj comun cu Rusia", a indemnat, la randul lui, Puskov.

"Occidentul va mobiliza NATO pentru lupta impotriva Statului Islamic? Sau Alianta, disperata de plictiseala, va continua sa se ocupe de o imaginara amenintare rusa, in timp ce SI va arunca in aer Europa?", s-a intrebat retoric Puskov.