Polonia a început să exploreze depozitele de gaze de şist în urmă cu cinci ani, când premierul de atunci, Donald Tusk, declara că primele zăcăminte vor începe să producă în 2014. O declarat care a convins mari companii energetice străine, precum Chevron Corp, Exxon Mobil şi Total, sa adere la program, demarand operaţiuni de explorare de gaze de şist. 

Nu pentru multa vreme insa. Pentru ca, una dupa alta, au renuntat la planurile lor atat din cauza scăderii preţului la petrol, dar si şi a faptului că niciuna dintre ele nu a găsit depozite care să fie viabile din punct de vedere economic. PGNiG şi PKN Orlen, au fost ultimele care mai efectuau lucrări de explorare de gaze de şist.

"Discuţiile şi proiectele care au legătură cu gazele de şist sunt un subiect închis pentru noi", a anuntat directorul general adjunct de la PKN Orlen, Miroslaw Kochalski. O declaraţie similară a venit şi de la directorul general de la PGNiG, Piotr Wozniak: "Gazul de şist a eşuat'.

Dependentă de importurile ruseşti, Polonia vrea să-şi diversifice sursele de aprovizionare şi, în acest sens, miza pe rezervele sale de gaze de şist, care, potrivit raportului US Energy Information Agency (EIA), ar fi cele mai mari din Europa, estimate undeva între 800 şi 2.000 de miliarde de metri cubi, noteaza agerpres.