Contactat de cotidianul Rzeczpospolita, oficialul polonez a explicat că exporturile poloneze către Rusia s-au redus deja cu 7%, cele către Ucraina afisand, la randul lor, un recul de 26%-29%. In a doua jumătate a anului aceste tendinţe se vor accentua, a avertizat responsabilul polonez.

Anul trecut, exporturile poloneze în Rusia s-au cifrat la 8,1 miliarde de euro, 316 milioane constând în fructe şi legume. Or, miercuri, Rusia a anunţat ca interzice mare parte din importurile de legume şi fructe din Polonia, subliniind ca respectiva interdicţie ar putea fi extinsă la întreaga Uniune Europeană.

Varşovia a calificat decizia Moscovei drept represalii pentru noile sancţiuni impuse Rusiei cu o zi mai devreme de către Occident în legătură cu rolul său în criza din Ucraina.

Potrivit cifrelor Comisiei Europene, Uniunea Europeană a vândut Rusiei în 2011 fructe în valoare de 1,2 miliarde de euro şi legume în valoare de 886 milioane de euro, ceea ce a reprezentat peste o cincime din exporturile sale la aceste categorii.