''Societatea trebuie să-şi exercite controlul asupra tuturor puterilor'', a declarat adjunctul ministrului justiţiei polonez Marcin Warchol, cu referire la puterile legislativă, executivă şi judecătorească. ''Tribunalele sunt una dintre cele trei puteri, nu o putere superioară, care le revine cetăţenilor, naţiunii'', a adăugat el.

Dacă va fi aprobată de parlament şi promulgată de preşedinte, legea va avea ca rezultat încheierea mandatelor actualilor membri ai Consiliului Naţional al Magistraturii polonez şi va oferi parlamentului puterea de a alege 15 dintre cei 25 de membri ai acestui consiliu. KRS are puteri extinse în numirea judecătorilor, iar membrii săi sunt aleşi în mare parte de judecători din rândurile lor pentru un mandat de patru ani.

După ce a câştigat alegerile din 2015, partidul naţionalist 'Lege şi Justiţie' (PiS) a trecut biroul procurorului general şi presa publică sub controlul direct al guvernului. Într-un comunicat de presă, KRS a subliniat că noul proiect de lege ar încălca constituţia şi ar reprezenta 'un pericol real pentru statul de drept, dar şi pentru drepturile omului şi libertăţile cetăţenilor'.

Avocatul Poporului din Polonia, Adam Bodnar, le-a cerut polonezilor să sprijine judecătorii în faţa schimbărilor propuse de executiv, modificări care în opinia sa sunt menite să subordoneze politicienilor Consiliul Naţional al Magistraturii. ''Repet: astăzi judecătorii au nevoie de sprijinul nostru, al societăţii. Nu trebuie să îi lăsăm singuri la bunul plac al politicienilor'', a spus Bodnar, scrie agerpres.