"Mi-au spus liderii de grup PSD, şi de la PNL, şi de la PC că lucrează la formarea unei comisii comune. (...) Liderii de grup vor să propună o comisie a Camerei Deputaţilor şi Senatului care să ancheteze activitatea tuturor acelor persoane angajate în instituţiile publice legată de afacerea de la Călăraşi", a spus Ponta.

El a precizat că acea comisie de la Senat se ocupă strict de activitatea CEC. "E altă prevedere regulamentară, este doar la Senat, este doar la Comisia de Buget -Finanţe şi are ca obiect o singură problemă: modul în care CEC, bancă integral de stat, a respectat legile", a adăugat Ponta.

El a evitat să răspundă la întrebări legate de activitatea acestei comisii mixte.  "Restul, ce va face comisia, cine e în ea, o să vă spună liderii de grup, că nu o face Guvernul şi nu o fac eu. Nu mă întrebaţi pe mine ce ar trebui să facă comisia", a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat săptămâna trecută, miercuri, după o întâlnire cu grupurile PSD, că a discutat despre constituirea a două comisii de anchetă pentru retrocedările din Ardeal şi implicarea unor instituţii ale statului în achiziţionarea de terenuri pentru persoane private, el menţionând: "Cazul Călăraşi".

Plenul Senatului a aprobat, luni, iniţierea unei anchete parlamentare privind activitatea CEC - Bank S.A de către Comisia pentru buget-finanţe. Hotărârea privind încuviinţarea desfăşurării unei anchete parlamentare de către această comisie permanentă, adoptată în baza articolului 67 din Constituţie şi ale articolului 76 din Regulamentul Senatului, prevede că scopul şi obiectivele anchetei sunt "clarificarea aspectelor privind conformitatea activităţii CEC Bank S.A cu regulile din Statutul şi regulamentele proprii, precum şi în raport cu reglementările de supraveghere şi prudenţialitate". Potrivit hotărârii, concluziile comisiei vor fi cuprinse într-un raport ce va fi prezentat Biroului Permanent până la data de 18 decembrie.

Presa a relatat recent că fiica cea mare a preşedintelui Băsescu, Ioana, a cumpărat un teren agricol de peste 300 de hectare în zona localităţii Nana din judeţul Călăraşi, consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu menţionând că a consiliat-o la cumpărare. Ioana Băsescu a precizat că în septembrie a achiziţionat un teren agricol de 290,41 hectare în judeţul Călăraşi, contractând un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280 de mii de euro.

"În data de 9 septembrie 2013, am achiziţionat un teren în suprafaţă de 290,41 ha, în judeţul Călăraşi,de la o societate românească având asociat unic un cetăţean italian. Terenul a fost plătit dintr-un credit bancar ipotecar în valoare de 1.028.507,55 euro şi din surse proprii până la concurenţa sumei de 1.306.845 euro , adică suma de 278.337,45 euro", arăta Ioana Băsescu.  Ea menţiona că preţul negociat a fost de 4.500 de euro pe hectar, iar impozitul pe transferul proprietăţii a fost achitat de vânzător, conform prevederilor Codului Fiscal şi Normelor de punere în aplicare a acestuia.

Conform Ioane Băsescu, creditul a fost contractat în condiţiile pieţei şi în limitele legislaţiei în vigoare, pe 30 de ani, de la o instituţie bancară, cu scopul achiziţionării unui teren agricol şi va fi rambursat în rate lunare. "Până în prezent am achitat 2 rate", mai precizează fiica şefului statului.  Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ulterior, că a convins-o pe fiica sa cea mare, Ioana, să cumpere un teren de 290 de hectare, pentru că vrea să fie fermier şi a adăugat că, din familie, doar aceasta era eligibilă pentru a primi un credit ipotecar. 

Ioana Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, a luat un credit în lei de la CEC Bank, în valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpăra terenul de 290 hectare din judeţul Călăraşi, împrumut garantat cu soldurile prezente şi viitoare ale unui cont deschis la CEC şi cu terenul agricol achiziţionat.  Ioana Băsescu a făcut publice documentele aferente achiziţionării celor 290 de hectare de teren în comuna Nana, ea transmiţând presei duplicate ale contractului de vânzare-cumpărare, contractului de ipotecă şi contractului de credit.

Potrivit documentelor, terenul a fost cumpărat de la firma SC Berfige SRL, reprezentată de Bertola Fioravante, cetăţean italian cu domiciliul în Monaco.  Preţul de vânzare este de 5.844.864, 26 lei, echivalentul a 1.306.845 euro. Suma de 1.244.864, 26 lei a fost achitată din surse proprii de către Ioana Băsescu prin transfer bancar. Restul sumei, de 4.600.000 de lei provenind din creditul acordat de CEC Bank, unitatea pilot Victoria. Data înscrisă pe document este 9 septembrie.

Prin contractul de ipotecă, datat 9 septembrie, garantul Ioana Băsescu consimte la constituirea şi intabularea unei ipoteci imobiliare de grad I în favoarea băncii, pentru valoarea de 4.600.000 de lei şi dobânzi, dobânzi penalizatoare, costuri şi speze aferente. Terenul a fost evaluat la 7.215.390 de lei, cu 23% mai mult decât suma pentru care a fost cumpărat. Valoarea totală evaluată a garanţiilor reale imobiliare este de 7.215.390 lei din care banca acceptă în garanţie 5.050.773 lei, precizeaza Mediafax.