Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, după ce a părăsit şedinţa conducerii PNL că le-a transmis liberalilor că în viitorul Guvern al USL trebuie să fie menţinută solidaritatea între miniştrii PSD şi PNL, pentru a nu urma exemplul CDR sau al Alianţei DA, relateaza Mediafax.

"Le-am mulţumit pentru colaborarea pe care am avut-o cu toţi miniştrii PNL în aceste şapte luni, le-am mulţumit pentru sprijinul pe care mi l-au acordat şi mi-l acordă în continuare în Parlament. Am vorbit despre ceea ce aştept în continuare în colaborarea mea cu miniştrii PNL din viitorul Cabinet şi despre faptul că USL – şi aici vorbesc de forţele principale PSD şi PNL – au o singură şansă în perioada următoare, şi anume să fie solidare, pentru ca să nu mergem pe exemplul trist al CDR, al Alianţei DA, al parteneriatului PDL-PSD", a declarat Ponta, la ieşirea de la şedinţa conducerii PNL.

El a mai precizat că în viitorul Cabinet regula rămâne ca în fiecare minister să fie doar doi secretari de stat care trebuie numiţi după principiul "monocolor al deciziei politice" şi nu al apartenenţei de partid.

"Punem regula acceptării şi ideii de echipă între ministru şi cei doi secretari de stat care practic îl înlocuiesc la comandă", a mai spus Ponta.