"Franța își va exprima opinia, și-a exprimat-o la București prin primul-ministru, și anume, pe de-o parte, sigur, și aici este responsabilitatea Guvernului român și a României de a a implementa strategia de integrare a romilor, este o responsabilitate nu doar față de Franța, ci față de întreaga Europă, în colaborare cu Comisia Europeană, și facem acest lucru. Legătura între romi și Schengen știți foarte bine că nu există, pentru simplul motiv că România nu este acum membră a Spațiului Schengen și romii sunt acolo. Deci, nu există niciun fel de legătură, nici practică, cu atât mai puțin juridică", a declarat Ponta, la Palatul Parlamentului, unde a participat la Bucharest Forum 2013, cu privire la poziția Franței față de aderarea la Schengen a României.

Cât privește existența unor "surse" dinspre Palatul Elysee, potrivit cărora președintele Franței și-ar asuma poziția ministrului francez de interne, în sensul unui refuz față de integrarea țării noastre în Schengen, Ponta a punctat că ar fi "o mare prostie" din partea sa să comenteze "surse de la Elysee".

"Eu am încredere în declarațiile oficiale ale Guvernului francez, au fost confirmate de către ambasada Franței la București. Doresc să lucrăm în continuare cu ministerul de Interne din Franța pentru a combate eventuale fapte infracționale, pentru a implementa împreună cu CE strategia de integrare a romilor, dar legătura între romi și Schengen pur și simplu nu există. Romii sunt acolo, noi nu suntem în Schengen. Deci, nu are legătură una cu alta. La fel cu ridicarea interdicțiilor pe piața muncii în Marea Britanie. Știți foarte bine, de la 1 ianuarie se vor ridica interdicțiile și în Marea Britanie și în celelalte țări, nu are nicio legătură cu romii, pentru că romii sunt deja acolo, nu te așteaptă 1 ianuarie", a mai susținut șeful Executivului.

El a adăugat că este vorba în acest caz de "speculații media" și de o "bătălie politică internă". "Și noi în bătălia politică internă spunem o groază de lucruri care sperăm să nu fie traduse în exterior", a conchis Ponta, citat de Agerpres in pagina electronica.