Guvernul a aprobat documentele sâmbătă, în şedinţă specială, prin proiecte de legi care vor fi transmise Parlamentului spre a fi adoptate săptămâna viitoare, în sesiune extraordinară.

Ponta a precizat că a discutat cu premierul moldovean, Iurie Leancă, acesta informându-l că Guvernul de la Chişinău s-a reunit tot sâmbătă dimineaţa, pentru propriile proceduri aferente acestui acord.

"Din punctul meu de vedere, în special Moldova va avea o perioadă de presiuni din partea Rusiei pentru faptul că a semnat acest acord şi eu cred că prima ţară care are datoria să facă, nu să dea din gură, să vorbească, cum s-a întâmplat zece ani, vorbe goale, ci chiar să facă ceva este România", a spus Ponta.

El a cerut miniştrilor ca, în urmtoarele săptămâni, să intensifice procedurile de aprobare a acordurilor bilaterale cu Moldova pentru domeniile pe care le gestionează.

Republica Moldova, Ucraina şi Georgia au semnat, vineri, acorduri de asociere cu Uniunea Europeană.