Ponta a spus, într-o conferinţă de presă, că, fără a interveni în managementul privat al companiei, el crede şi susţine păstrarea curselor interne. "Nu doar de Suceava, ci şi de Târgu Mureş, de Sibiu. Din toate datele oficiale pe care le am, cursele interne sunt profitabile pentru Tarom şi nu aş vrea să renunţe Tarom la ele şi să ne trezim că le operează altcineva, un operator privat", a declarat premierul, citat de Mediafax.

El a arătat că proprietarii aeroporturilor vor trebui să rezolve problemele tehnice, dacă acestea există, dar că Tarom nu trebuie să renunţe la curse interne, ci chiar să dezvolte noi curse.

"Fără a intra în managementul privat, pe care îl susţin, cred că directorul general, domnul Heinzmann, până acum îşi face treaba foarte bine, eu cred că Tarom trebuie să-şi păstreze toate cursele interne, Târgu Mureş, Sibiu, Suceava, inclusiv dacă poate dezvolta noi curse spre Oradea, Baia Mare. Măcar pe piaţa internă Tarom trebuie să rămână un lider incontestabil. Pe piaţa internaţională, sigur, concurenţa e mult mai puternică şi trebuie să se încadreze în costuri", a spus premierul.

El a arătat că Guvernul, ca proprietar, consideră că e interesul Tarom să păstreze aceste curse, şi nu să le lase pentru alţi operatori.