"Nu candidez la Președinție decât dacă am sprijinul PC. După cum vedeți, m-am pregătit deja pentru câștigarea bunăvoinței dvs. Am deja o cravată în culorile dvs., dar i-am notat pe cei care au cravată roșie și vreau să le mulțumesc", a spus acesta.

El l-a asigurat pe președintele în funcție al PC, Daniel Constantin, că împreună vor câștiga alegerile prezidențiale din toamnă.

"În ultimii ani, am fost umăr la umăr în cea mai mare bătălie pe care am dat-o pentru România, schimbarea regimului Băsescu. Știu că mă pot baza pe dvs. până la capăt pentru această bătălie. Mă gândeam ieri (n.r. vineri) că dacă așa de greu și cu atâtea suferințe pentru toată țara am rezistat 3.400 de zile în acest regim antiromânesc, ultimele 200 de zile ni se vor părea ușoare, mai ales că sunt convins că vom câștiga alegerile din noiembrie și o să facem dreptate. (...) Ca să îl liniștesc pe Daniel Constantin, bineînțeles că o să câștigăm împreună și alegerile prezindențiale", a arătat Ponta.

Potrivit acestuia, duminică s-ar fi împlinit doi ani de USL.

"Eu cred în continuare în proiectul politic al USL, cel care a dat cele mai dure lovituri regimului Băsescu. Mâine (n.r. duminică) aniversăm exact doi ani de USL. (...) Eu cred că USL există în continuare, noi suntem USL", a mai spus premierul.

La rândul său, președintele PC, Daniel Constantin, a afirmat că Victor Ponta are tot sprijinul conservatorilor în cursa pentru alegerile prezidențiale.

* Premierul Victor Ponta a afirmat sâmbătă, la Congresul extraordinar în care conservatorii își aleg noua conducere, că are "o mică invidie" față de președintele de onoare al PC, Dan Voiculescu, și anume aceea că președintele Traian Băsescu îl urăște mai mult pe liderul conservator decât pe el.

"Am o mică invidie pe domnul Voiculescu. Cred totuși că Băsescu îl urăște mai tare pe el decât mă urăște pe mine. Domnului Voiculescu îi spune totdeauna "motanul Felix", mie îmi spune doar "pisic". Nu m-am ridicat încă la nivelul cel mai înalt, dar, din fericire, o să își aducă aminte de ceea ce i-am spus: pisicul blând zgârie rău și o să-l doară din ce în ce mai tare, o să o doară și pe doamna (Elena Udrea — n.r.), doamna cu pantofii de 1.000 de euro, cu care bagă pâinea (în cuptor — n.r.)", a declarat Ponta.

Acesta a subliniat faptul că PC are atât un președinte în funcție, cât și un președinte de onoare mai tineri decât cei care ocupă funcții similare în PSD.

"Aveți un președinte de partid și un președinte de onoare mai tineri decât PSD. Înseamnă că viitorul vă aparține și aveți un avantaj față de noi", a mai spus președintele PSD, premierul Victor Ponta.

* Premierul Victor Ponta a dat asigurări, sâmbătă, la Congresul extraordinar al PC, că nu intenționează să candideze pentru funcția de primar general al Capitalei.

Acesta a făcut referire și la faptul că președintele Confederației Meridian, Ion Popescu, spusese în mesajul său că primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, ar fi un bun candidat la Primăria Generală a Capitalei.

''Îl apreciez pe primarul Piedone și îi urez mult succes. Vreau să vă spun: pe mine nu vă bazați. Eu nu candidez la Primăria Generală, dar dacă mă gândeam în urmă cu mai mulți ani că nu o să am un primar pe care să îl consider prieten și care să mă reprezinte, acum că am doi, asta să fie problema. Cât mai mulți și cât mai buni, acesta este un avantaj pentru București, România și în avantajul partidelor noastre'', a spus Ponta.

Președintele PC, Daniel Constantin, declarase, în deschiderea lucrărilor Congresului, după afirmațiile președintelui Confederației Meridian, Ion Popescu, că întârzierea primarului Capitalei, Sorin Oprescu, la evenimentul PC, este bine-venită, pentru că altfel s-ar fi riscat ''un conflict".

''Mă bucur că primarul Capitalei, domnul Sorin Oprescu, nu a ajuns. A fost invitat, nu a ajuns. Am fi riscat un conflict'', a precizat Constantin.

Ulterior, acesta a adăugat că primarul Sorin Oprescu va ajunge la Congresul PC, fiindcă a aflat că ''aici se anunță candidați''.