Nu am făcut niciun fel de nominalizare şi nu am vorbit de niciun fel de nume, nici aici, la întâlnirea cu secţia de procurori, nici cu altă ocazie.Am avut o discuţie despre procedură: dacă mergem pe procedura prevăzută în acest moment de lege, cu propunerea ministrului Justiţiei, avizul CSM şi numirea de către preşedinte sau dacă mergem pe acea procedură discutată şi cu ministrul Pivniceru şi cu Comisia Europeană, care presupune anumite etape discutate de Pivniceru cu secţia de procurori. Opinia membrilor secţiei de procurori este de a merge pe o procedură de selecţie, cu toate acele etape. Am luat act de acest punct de vedere şi am spus foarte clar că nu vreau să facem propuneri decât dacă ne înţelegem asupra procedurii de urmat şi acesta este rezultatul", a spus Ponta, la finalul dicuţiei de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

El a precizat că îl va informa telefonic pe preşedintele Traian Băsescudespre această concluzie, cu menţiunea că nu va exista "o procedură rapidă".

 

"Premierul nu face declaraţii peste umăr la întrebări atât de importante. El a răspuns la întrebarea dacă va face declaraţii pe această temă şi a răspuns : «Da, la CSM»", susţine purtătorul de cuvânt al Guvernului, într-o declaraţie acordată MEDIAFAX.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că nu a văzut un anunţ oficial al premierului Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, privind persoana propusă la şefia DNA, precizând că în momentul în care va exista un astfel de anunţ îşi va spune public punctul de vedere.

Mai multe persoane protestează, marţi dimineaţa, la sediul CSM faţă de posibila nominalizare a Codruţei Kovesi la conducerea DNA.

 

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) a cerut preşedintelui şi premierului, luni, să revină asupra "declaraţiilor de intenţie" privind numirea şefilor PICCJ şi DNA, întrucât "orice implicare politică a justiţiei, fundamentată pe înţelegeri meschine", va afecta România pe plan intern şi internaţional.

"AMR solicită preşedintelui României şi Primului Ministru revenirea asupra declaraţiilor de intenţie în ceea ce priveşte procedura de numire în funcţiile de conducere la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, întrucât orice implicare politică a justiţiei, fundamentată pe înţelegeri meschine, dincolo de orice închipuire, raportat şi la timpurile pe care avem pretenţia că le trăim, nu face decât să genereze, pe plan intern, un dezechilibru între puterile statului şi un blocaj instituţional, iar în plan internaţional va condamna – pentru totdeauna – România la o lipsă de respect şi de recunoaştere a sa ca stat de drept", s-a arătat într-un mesaj adresat de AMR, luni, şefului statului şi premierului, semnat de preşedintele interimar al Asociaţiei, Dan Spânu.

 

În mesajul citat, AMR se declară îngrijorată şi în total dezacord faţă de "poziţiile adoptate în ultimele zile de puterea politică, prin implicarea într-o procedură de numire – netransparentă – pentru funcţiile de conducere din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie".

În 13 martie, preşedintele Traian Băsescu a declarat că i-ar mulţumi lui Dumnezeu ca Mona Pivniceru să fie numită în CC, pentru că premierul şi-ar putea asuma, astfel, ca interimar la Justiţie, propuneri pentru funcţiile de şefi ai Parchetului General şi DNA.

Întrebat despre situaţia din Parchete, Băsescu a răspuns, tot atunci: "Nu-i bună deloc. De aceea o şi vreau accelerată puţin. Voi discuta cu prim-ministrul zilele acestea să găsim o soluţie, pentru că unde e problema? Noi nu suntem în deficit numai cu numirea procurorului general, procurorului-şef DNA, nu avem niciun adjunct la Parchet, la DNA care să fie în mandate. Toţi sunt cu mandatele expirate. Şefii de secţii sunt toţi cu mandatele expirate în DNA şi DIICOT. Suntem într-o situaţie dificilă şi ne jucăm de-a concursurile pentru a nu ne asuma".

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la începutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că pe ordinea de zi nu figurează şi subiectul privind numirea procurorilor, el arătând că procurorii nu se pun nici la PSD, nici la PNL şi adăugând: "Dacă e, îi punem la Antena3".

"O să o dezamăgesc pe colega nostră de la Antena 3, dar nu vorbim la şedinţă despre procurori, că procurorii nu se pun nici la PSD, nici la PNL. Dacă e, îi punem la Antena 3, dar la PSD nu punem procurori şi nici la PNL şi deci nu avem subiectul ăsta pe ordinea de zi. Am văzut că era o îngrijorare mare şi am vrut să o lămuresc de acum", a spus Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că, în eventualitatea în care premierul Victor Ponta, din postura de ministru interimar al Justiţiei, o va desemna pe Codruţa Kovesi la şefia DNA, el se va opune.

Antonescu a precizat, într-o emisiune la Antena 3, că PNL nu a cedat Ministerul Justiţiei lui Victor Ponta pentru 45 de zile, dar "nu e exclus să-l cedeze de tot", însă premierul a dorit să asume interimatul "pentru soluţionarea problemei numirii procurorului general şi procurorului şef al DNA".