Premierul Victor Ponta afirmă că gradul de absorbţie a fondurilor europene de coeziune a ajuns la 20%, România reuşind să atragă până în prezent 4 miliarde euro din cele peste 19 miliarde euro alocate României pentru perioada 2007-2013, informeaza Mediafax.

El a cerut miniştrilor, la începutul şedinţei de marţi a Guvernului, să prezinte public "aceste cifre reale", arătând că în dezbaterile televizate ar fi prezentate date inexacte, cu un grad de absorbţie de numai 10%.

"La politica de coeziune, din cele 19 miliarde afectate României pentru perioada 2007-2013, plus regula n+2, au intrat - şi mi-a confirmat-o chiar domnul Gherghina (secretar de stat în Ministerul Finanţelor-n.r.) - au intrat 4 miliarde. Patru din nouăsprezece nu ies 10% pe nicio matematică, patru din nouăsprezece înseamnă 20%. E puţin, e foarte puţin, dar vă rog să comunicaţi corect şi să nu lăsaţi minciunile repetate, cum că România are sub 10% şi atunci nu mai trebuie să primească nimic. Nu, are 20%! La momentul preluării guvernării, avea într-adevăr sub 10%, însă pe baza a ceea ce am reuşit în această toamnă, şi anume acceptarea corecţiilor financiare şi îndreptarea acelor neregularităţi constatate în perioada 2009-2011, la sfîrşitul acestui an putem reîncepe trimiterea de cereri de decontare pentru POSDRU, pentru Dezvoltare Regională şi pentru Mediu", a afirmat Ponta.

Acesta a adăugat că, pentru fondurile structurale, în fiecare an gradul de absorbţie la plăţile directe în agricultură este de aproape 100%, iar în cazul politicii de dezvoltare rurală gradul de absorbţie este de 50% până în acest moment.

Ponta a afirmat că deblocarea Programelor Operaţionale pentru Transporturi şi Creşterea Competitivităţii Economice nu va avea loc anul acesta din cauza problemelor grave constatate pentru perioada 2009-2011.

"Am văzut că argumentul - este un argument iresponsabil, dar nu mă miră - că să nu mai primim bani europeni, că şi aşa nu i-am cheltuit nici pe aceştia. Argumentul a venit din partea unei foste ministre foarte bună la absorbţie, care acum a zis că dacă nu am cheltuit banii pe vremea domniei sale, să nu mai primim nici în 2014-2020. În cazul Programului Operaţional Transporturi, DLAF a sesizat DNA şi o să-i transmit într-un plic închis doamnei ministru Boagiu constatările, ca să nu o mai văd pe la conferinţele de presă, referitor la Nădlac-Arad", a afirmat premierul.

Premierul Ponta afirma recent că proiectul de construcţie a autostrăzii Arad-Nădlac, finanţat şi de către Uniunea Europeană, a fost licitat în condiţii considerate de Comisia Europeană ca fiind greşite, astfel este posibilă rezilierea contractului şi organizarea unei noi licitaţii.