O şedinţă de urgenţă a fost convocată la Palatul Victoria. Victor Ponta, Crin Antonescu, Eugen Nicolaescu şi Daniel Chiţoiu au discutat la Palatul Victoria despre modul în care au reacţionat autorităţile în cazul accidentului aviatic din Apuseni.

La discuţie a fost şi vicepremierul Gabriel Oprea, care a redactat un raport pe tema reacţiei autorităţilor în cazul accidentului. Premierul a primit raportul privind accidentul aviatic din Apuseni. Ministrul de Interne, Radu Stroe, a fost chemat la Guvern, pentru o discuţie cu premierul Victor Ponta, înaintea declaraţiei pe care şeful Guvernului a susţinut-o.

Cele mai importante declaraţii ale premierului Ponta, în urma discuţiilor de la Guvern:

- Prezint condoleanţe familiilor celor două victime, este o tragedie.
- Am constatat că au existat în operaţiunea de căutare şi salvare deficienţe inacceptabile care, la nivelul opiniei publice, consider ca provocand o indignare justificată.
- Sistemul de intervenţie trebuie îmbunătăţit
-Concluzia pe care o consider intemeiată este că înc adrul Min de Interne, Romatsa si STS lucrurile au funcţionat inacceptabil de âncet şi fără o coordonare şi asumare a responsabilităţii
- Am decis înlocuirea secretarului de stat din Min de Interne, domnul Chiper
- Voi cere în CSAT înlocuirea şefului STS
- Şeful ROMATSA, demis
- Voi înfiinţa Comitetul Interministerial de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă
- România cheltuie anual fionduri importante pentru toate structurile statului care trebuie să intervină în situaţii de acest gen
- Indiferent de motivele obiective, de erori umane, consider că intervenţia de luni a fost un eşec. Mă bucur că au fost salvate cinci vieţi omeneşti.

Pilotul Adrian Iovan şi o studentă şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.