Rechemarea afectează toate cele 785 de vehicule Porsche 911 GT3, a anunţat compania germană, transmite Bloomberg.

Preţul versiunii GT3 a automobilelor 911 porneşte de la 137.303 euro.

"Nu au avut loc accidente sau răniri. Analizele interne ale motivelor care au dus la defectarea motoarelor nu sunt finalizate. Cele două incendii au avut loc în Europa", se arată într-un comunicat al prupului Volkswagen, proprietarul Porsche.

Campaniile de rechemări efectuate în ultimele luni de producătorii auto VW, Chrysler Group şi Toyota Motor scot în evidenţă problemele provocate de adăugarea unor tehnologii tot mai sofisticare la noile modele.

Incidentele în care au fost implicate automobilele GT3 au avut loc în Elveţia şi Italia, potrivit revistei germane Autobild.

"Rechemarea nu este o veste bună, în special pentru un vehicul premium", a declarat Frank Schwope, analist la NordLB în Hanovra.

Directorul general al Porsche, Matthias Mueller, a declarat în această lună că marca intenţionează să ajungă în 2015 la vânzări de peste 200.000 de vehicule, cu trei ani mai devreme decât intenţiona iniţial.

În 2013, livrările Porsche au urcat cu 15%, la un nivel record cde 162.145 de vehicule, datorită cererii pentru modelele Boxster şi Cayman.