Este a doua mare privatizare majoră din iulie, când Grecia a obţinut al treilea pachet de asistenţă financiară, în valoare de 85 de miliarde de euro, ce prevede vânzări ale activelor de stat. Banii obţinuţi vor fi folosiţi la achitarea împrumuturilor primite pentru recapitalizarea băncilor şi pentru finanţarea investiţiilor. În ultimii cinci ani, Grecia a obţinut din privatizări 3,5 miliarde de euro.

Preşedintele Cosco, Xu Lirong, premierul elen, Alexis Tsipras, şi şeful Agenţiei pentru Privatizare din Grecia (Taiped), Stergios Pitsiorlas, au semnat vineri, la Atena, contractul în urma căruia compania chineză va achiziţiona 51% din Portul Pireu cu suma de 280,5 milioane de euro, iar pentru restul de 16% va plăti 88 de milioane de euro după cinci ani de la finalizarea investiţiilor obligatorii, care vor ajunge la 350 milioane de euro în următorul deceniu.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au anunţat recent că firma Cosco ar urma să înainteze o ofertă pentru preluarea companiei de cale ferată din Grecia, Trainose. Prin achiziţionarea Trainose şi a portului Pireu, Cosco ar obţine legături maritime spre Canalul de Suez şi legături feroviare către Balcani şi Europa Centrală şi de Est (CEE).

În decembrie, Cosco şi-a sporit forţa financiară după ce a fuzionat cu China Shipping Group. Acum, compania se concentrează pe extinderea cotei de piaţă în Grecia, într-o perioadă dificilă pentru sectorul de transport maritim, mentioneaza agerpres.