Mircea Țicleanu este directorul științific al Institutului de Geologie și susține că activitatea de cercetare pentru lucrarea "Exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică — o metodă cu posibile consecințe catastrofale pe termen mediu și lung" a demarat în 2012 la solicitarea Ministerului Mediului, relateaza Agerpres in pagina electronica.

Potrivit acestuia, studiul arată că exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică este o acțiune agresivă antropică a mediului geologic cu consecințe severe și chiar catastrofice într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat.

De asemenea, acesta susține că o consecință a aplicării acestei metode este conversia unei mari cantități de apă dulce (potabilă/industrială) în fluid toxic, contaminat, iar arealul (subsolul) afectat de exploatare nu mai poate fi explorat ulterior în alte scopuri.