De-a lungul istoriei, au existat cu certitudine melodii extrem de populare, cu mesaje puternice. Dar poate oare un cântec să schimbe lumea, să schimbe atitudinea oamenilor şi să fie mai puternic decât politica? O melodie pe care nu foarte mulţi oameni o cunosc sau şi-o amintesc astăzi a avut însă această putere.

Cu 50 de ani în urmă, Germania şi Franţa erau două state vecine pentru care rănile lăsate de război erau încă proaspete. Germanii încercau să accepte înfrângerea totală, precum şi percepţia celorlalte puteri mondiale potrivit căreia un stat civilizat, cum era Germania, a putut să comită şi să perpetueze una dintre cele mai mari crime din istorie.

Pe acest câmp minat de resentimente şi ranchiună dureroasă, a păşit vocea delicată a unei cântăreţe. Barbara era numele ei de scenă, însă numele ei adevărat era Monique Serf . Născuta în Paris, în 1930, Barbara era evreică, deci o ţintă directă a naziştilor. Dar, la 20 de ani după terminarea războiului, Barbara a călătorit în oraşul Göttingen, aflat în apropierea inimii Germaniei. 

S-a îndrăgostit de oraş şi de oamenii lui şi a înregistrat un imn de laudă, mai întâi în franceză şi apoi în germană, limba foştilor asupritori ai poporului său. Cântecul a furat inima audienţei germane într-un teatru din Göttingen. A devenit un hit. O stradă a fost denumită după ea. Oficialii oraşului Göttingen i-au oferit Medalia de Onoare. Potrivit articolelor vremii, melodia a jucat un rol important în reconcilierea Germaniei cu Franţa.
Aşa cum spune şi cântecul:

“Bineînţeles, avem Sena

Şi pădurea din Vincennes

Dar, Dumnezeule, trandafirii sunt atât de frumoşi

În Göttingen, în Göttingen”

Şi apoi:

„Însă copiii sunt la fel,

În Paris sau Göttingen

Fie ca vremurile de ură şi vărsare de sânge

Să nu se întoarcă niciodată

Pentru că sunt mulţi oameni pe care îi iubesc

În Göttingen, în Göttingen”

Unul dintre oamenii din public era un student care se numea Gerhard Schroeder. Mai târziu, el avea să devină cancelar al Germaniei şi să utilizeze cuvintele din cântec într-un discurs pentru aniversarea a 40 de ani de la semnarea Tratatului de reconciliere de la Elysee. Schroeder a susţinut acest discurs în urmă cu exact zece ani. A spus aşa: “Eram student în Göttingen când a venit să cânte acolo. Melodia a ajuns la sufletele noastre, a însemnat începutul unei prietenii frumoase între ţările noastre”.

Ascultând cântecul astăzi, este uşor să înţelegem de ce a avut un asemenea impact. Melodia este un imn al dragostei cu o nuanţă de tristeţe. Barbara avea multe motive pentru care putea să fie tristă. În copilărie, a fost abuzată sexual de tatăl ei şi a petrecut cel de-al Doilea Război Mondial pe drumuri, încercând să se ascundă de nazişti.

După război, Barbara s-a întors în capitala Franţei şi şi-a început studiile la Conservatorul din Paris. Însă lumea lui Edith Piaf şi Jacques Brel o atrăgea cel mai mult. Barbara a cunoscut succesul în anii `60 cu melodiile "Barbara chante Barbara" şi „Göttingen”.

În Germania, era iubită pentru dragostea pe care le-o arătase germanilor. Şi în Franţa era un star. Şi acolo, mai multe străzi au primit numele ei. Un timbru a purtat chipul ei. Când a murit, în 1997, un sfert de milion de oameni au participat la inmormântare.

Însă toate aceste lucruri - hiturile, publicitate şi pozele din ziare - nu au avut mare importanţă şi au făcut parte din lumea efemeră a showbiz-ului. Ceea ce a contat cu adevărat a fost cântecul.