Amintind ca valul de demonstratii, cele mai ample de dupa revolutia de acum 28 de ani, a fost reactia maselor la adoptarea de catre guvernul Sorin Grindeanu, a unei ordonante de urgenta, acum abrogata, privind modificarea codului penal si a celui de procedura penala, ziaristul de la NG scrie ca gestul executivului a fost interpretat drept o tentativa a PSD-ului ajuns la putere de a-si scapa liderii de inchisoare.

"In ultimul timp, in Romania cu greu gasesti politician sau functionar care a scapat de campania nemiloasa a luptei impotriva coruptiei. Dupa gratii au ajuns fostul premier Adrian Nastase, zeci de ministrii si deputati, peste o suta de primari de orase, peste o treime dintre sefii de administratii locale - in total mai mult de 2.500 de oameni", subliniaza NG.

Potrivit cotidianului rus, Directia Nationala Anticoruptie, DNA, "de care se tem toti in Romania, poate ajunge la oricine. Am auzit de multe ori cum, coborand vocea, ziaristii romani au comparat vremurile actuale cu ceea ce s-a intamplat in URSS in 1937, iar DNA a fost pus la egalitate cu, nici mai mult, nici mai putin, NKVD-ul sovietic", sustine semnatarul materialului.

"Curajul lucratorilor DNA isi gaseste explicatia in faptul ca acest departament se subordoneaza, practic, ambasadei SUA si nu este controlat nici de parlament, nici de presedintele tarii. Initial, activitatea DNA a fost primita de populatie cu incantare si speranta. Ulterior insa, multi au inceput sa-si puna intrebari. Prea des represiunile au vizat anumite persoane, altele, la fel de meritorii, alegandu-se doar cu o usoara sperietura", afirma NG.

Ziarul noteaza, in context, ca, pe durata campaniei electorale, analistii romani au prognozat victoria in alegerile din decembrie a PSD-ului, cel mai afectat de lupta impotriva coruptiei, subliniind, totodata, ca aceasta victorie nu va fi pe placul Washingtonului si a celor de la Bruxelles. "Nu este de mirare ca protestele actuale sunt puternic sustinute de structurile Uniunii Europene. Merita mentionat ca, in toamna anului 2015, dupa incendiul de la Clubul Colectiv, soldat cu moartea a 58 de persoane, Occidentul a salutat demisia premierului de atunci al Romaniei, Victor Ponta", continua sursa citata.

De ce PSD-ul, care s-a dovedit extrem de loial Occidentului, nu este pe placul Statelor Unite si a Bruxelles-ului?, se intreaga ziarul rus. "Poate pentru ca, din cand in cand, reprezentantii acestui partid isi permit sa vorbeasca despre interesele Romaniei", crede NG. Oricum ar fi, daca actuala criza politica va antrena caderea coalitiei de guvernare, "se va crea un precedent, cand un guvern care abia a depus juramantul este dat jos pe fondul unei furii populare bine organizate", estimeaza autorul articolului.

"In acest caz, Bruxelles va primi in Romania un parlament si un guvern obediente. In privinta americanilor, pentru ei, evenimentele din Romania sunt, mai degraba, un ecou slab al vocilor vechii administratii. Dupa toate probabilitatile, presedintele Donald Trump si echipa lui nu au avut inca timp pentru Romania", concluzioneaza jurnalistul de la Nezavisimaia gazeta.