Incercand un raspuns, publicatia Vzgliad aminteste, inainte de toate, ca pana acum Iohannis a vorbit foarte rar despre Rusia, dar de fiecare data pe un ton dur, la unison cu majoritatea liderilor UE. In februarie, spre exemplu, el a criticat Ungaria vecina pentru ca l-a invitat pe presedintele Vladimir Putin la Budapesta.

La acea data, arata Vzgliad, Iohannis s-a pronuntat pentru unitatea UE in problema sanctiunilor, ba chiar a promis sa le inaspreasca daca va fi necesar. Recunoscand, totodata, ca Rusia nu constituie o amenintare directa, Iohannis a declarat, totusi, ca tara lui se simte lipsita de aparare. In acest context, el a cerut amplasarea pe teritoriul Romaniei a unui centru de comanda al Aliantei Nord-Atlantice.

In replica, secretarul adjunct al Consiliului de securitate al Rusiei, Evgheni Lukianov, a declarat ca elementele scutului aerian care vor fi desfasurate in Polonia si Romania reprezinta un potential pericol pentru Rusia. "Aceste tari devin automat tinte pentru noi", a subliniat, atunci, Lukianov.

Solicitat sa explice cauza acestei prudente aparuta in discursului lui Iohannis in problema rusa, fostul ambasador al Republicii Moldova la Bucuresti, Emilian Ciobu, s-a referit la lupta politica interna din Romania, dintre social democrati, "un fel de oligarhie care se teme de sa piarda parlamentul pe care-l controleaza in prezent" si seful statului.

In opinia lui Ciobu, Iohannis se dovedeste un "conducator mult mai matur. In plus, el nu are legaturi cu oligarhii. Totusi, nu este foarte clar ce vrea. Fiind de etnie germana, el abordeaza, probabil, cu mai multa precautie  chestiunile de politica externa... Si se pare ca Iohannis cauta un loc pentru Romania in jocul geopolitic", a apreciat Ciobu.

"Iohannis intelege ca in cazul unui conflict conventional dintre Occident si Rusia, statul roman se va afla exact pe linia frontului. El nu si-ar dori ca vest europenii sa culeaga cu mainile altora castanele din foc. In calitatea de presedinte responsabil, el nu-si permite declaratii scandaloase, precum cele ale omologilor sai din tarile baltice. Daca privesti la trecutul lui, el a fost intotdeauna echilibrat si corect", a adaugat, la randul sau, analistul moldovean Nicolae Tvetkov.

Potrivit spuselor sale, se aud frecvent afirmatii cum ca Victor Ponta ar fi un proiect sustinut de americani, in timp ce Iohannis ar fi un proiect spriinit de Germania. "Cred ca exista un sambure de adevar. In orice caz, guvernul lui Ponta trebuie a dobandit o concurenta puternica din partea presedintiei romane", a apreciat Tvetkov.

El estimeaza drept iminenta organizarea de alegeri anticipate in Romania si crearea unui parlament de alta coloratura politica in interval de cel mult un an. Nu este exclus ca tonul mult mai pasnic adoptat de Iohannis sa fie o tactica de acaparare a unei parti din electoratul adversarului Ponta, spune Tvetkov.