Turcia cere în special Washingtonului să echipeze și să antreneze forțele Armatei Siriene Libere (ASL) pentru a lupta împotriva regimului președintelui Bashar al-Assad, crearea unei zone-tampon în Siria de-a lungul frontierei sale și a unei zone de interdicție aeriană.

Erdogan a afirmat că Turcia nu se va implica mai mult în cadrul coaliției în cazul în care condițiile sale nu sunt îndeplinite. 'Desigur, Turcia își va menține poziția până la sfârșitul acestui proces', a mai spus el.

Șeful statului turc a făcut aceste declarații în timp ce emisarul special american John Allen se află la Ankara pentru a discuta cu importanți oficiali turci în legătură cu mijloacele de 'combatere a amenințării SI', potrivit unui purtător de cuvânt al ambasadei SUA.

Până acum, singura contribuție a Ankarei la coaliția internațională împotriva organizației Statul Islamic, care controlează teritorii întinse din Siria și Irak, a fost să permită luptătorilor kurzi să treacă granița pentru a respinge ofensiva SI în orașul sirian Kobane, mentioneaza Agerpres in pagina electronica.