"Planul de pace incepe cu ordinul meu de incetare bilaterala a focului. Dupa aceea, pentru ca planul sa dea roade, trebuie obtinuta sustinerea tuturor partilor implicate in evenimentele din Donbas. In cel mai scurt timp", a spus Porosenko, a carui declaratie a fost preluata de agentia Interfax.

"Perioada de incetare a focului va fi foarte scurta, dar in acest timp formatiunile ilegal inarmate trebuie sa renunte la arme si, de asemenea, trebuie facuta ordine in regiune", a adaugat seful statului ucrainean. 

Ucraina, a continuat Porosnko, se afla in stare de razboi, un razboi in fata caruia s-a trezit cu "soldati goi, desculti si prost inarmati".

"Este un razboi de tip nou, cu utilizarea populatiei locale, a unor grupari diversioniste de profesionisti, mercenari, voluntari. Iar acesti voluntari si aceasta populatie locala au creierele spalate. Razboiul informational constituie, de asemenea, o componenta importanta a acestui razboi", a adaugat Porosenko.