Ambiţia nucleară a României presupune investiţii care pot sări de 10 miliarde de euro în următorii zece ani, pentru că dezvoltarea proiectului de construcţie a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă nu se rezumă doar la terminarea a ceea ce regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu a început. România şi finanţatorii atraşi trebuie să investească cel puţin 6,4 miliarde de euro pentru finalizarea celor două unităţi de câte 700 MW, minim 2,4 miliarde de euro pentru construcţia de depozite pentru deşeurile nucleare, 2 miliarde pentru ridicarea hidrocentralei de pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti, care va avea rolul de îmbunătăţire a funcţionării grupurilor mari de la Cernavodă, a centralelor electrice şi a fermelor eoliene, şi alte câteva milioane de euro pentru investiţii în reţelele Transelectrica. Toate aceste cheltuieli vor conduce, în orizontul 2020, la creşterea ponderii energiei nucleare în totalul consumului intern de electricitate de la 17-18%, cât reprezintă acum, la 30%. „Avantajele sunt enorme, pentru că energia nucleară este, după cea hidro, cea mai ieftină. Investiţia iniţială este mare, dar după intrarea în funcţiune avem costuri mai mici decât la o centrală pe gaz sau pe cărbuni”, susţine Ionuţ Purică, expert pentru energie şi mediu la Academia Română - Institutul de Prognoză Economică şi director executiv al Centrului de Consultanţă Energetică şi Ambientală.

Mergem mai departe
România este unul dintre cei 30 de producători mondiali de energie nucleară şi unul din tot atâţia doritori de dezvoltare a acestui sector. După Fukushima şi după apariţia crizei economice mondiale, unele ţări şi-au rescris strategia, în sensul în care fie au sistat investiţiile, precum Franţa, au închis centralele, ca în cazul Germaniei, fie au accelerat procesul.

„Polonia continuă programul nuclear, în ciuda zvonurilor contradictorii, Cehia este în fază de selecţie pentru dublarea capacităţii de la centrala de la Temelin, Marea Britanie are deocamdată probleme cu legislaţia, dar se rezolvă”, susţine Teodor Chirica, fostul director general al Nuclearelectrica şi actualmente şef al companiei cu capital britanic Amec Nuclear Ro. Ionuţ Purică mai adaugă la această listă Turcia, India şi China. România este în tabăra celor care merg mai departe. De ce insistăm?

Care sunt motivele şi de ce insistăm pentru continuarea programului nuclear? Alexandru Săndulescu, directorul Direcţiei de Politici Energetice din cadrul Ministerului Economiei, explică: „La reactoarele 3 şi 4 deja au început investiţiile şi acum s-a ajuns la 20% şi acest lucru se vede când te duci la mare. De asemenea, o bună parte din apa grea care se produce la Drobeta Turnu Severin este asigurată pentru toate cele patru reactoare (este utilizată în special ca moderator de neutroni în anumite tipuri de unităţi nucleare, n.r.). Tehnologia pe care o vom utiliza la 3 şi 4 este aceeşi ca la primele două, CANDU, şi care s-a dovedit a fi printre cele mai bune în lume. Şi, nu în ultimul rând, avem personal care cunoaşte această tehnologie şi este calificat.” Săndulescu a mai spus că instituţia din care face parte a elaborat un memorandum ce conţine patru variante ale dezvoltării proiectului nuclear. Cea mai indicată este aceea de atragere de investitori noi prin diminuarea participaţiei statului în proiect, actualmente de 84,6%. Cea mai nefericită variantă este atunci când în afacere mai rămâne doar compania de stat Nuclearelectrica, actualul operator al unităţilor 1 şi 2 de la Cernavodă.

„Vom rămâne numai noi şi ne vom strădui să obţinem credite cu garanţia statului. Ca să ne adaptăm investiţia la forţele noastre, ne-am limita la o singură unitate”, a declarat Mircea Meteş, inginer-şef în departamentul de tranzacţii energie electrică la Nuclearelectrica.

Moştenire, mărire, eşec
Ceauşescu a lăsat moştenire puterilor postdecembriste cinci reactoare nucleare aflate în diferite stadii de construcţie. Două au fost finalizate până în 2008, iar la alte două s-a lucrat în proporţie de 20%, după cum a spus Alexandru Săndulescu. De ani de zile România insistă, indiferent de puterea politică, pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4, dar se împiedică în propriile interese.

Cu chiu cu vai a atras şase investitori, nume grele ale energiei europene, dar foarte uşor a îndepărtat patru dintre ei - CEZ din Cehia, Iberdrola din Spania, RWE din Germania şi GDF-Suez din Franţa -, pentru că n-a ştiut să ofere credibilitate. Guvernanţii români au plecat la drum cu ideea că respectivii investitori, împreună cu Enel din Italia şi ArcelorMittal Galaţi din România, vor avea împreună 51% din capitalul companiei de proiect, EnergoNuclear, dar pe parcurs au coborât ponderea la 20%, moment care a declanşat abandonul celor patru. Rămaşi în trei, având compania Nuclearelectrica pe post de poziţie dominantă, statul s-a căznit în ultimii ani să caute prin Asia diverşi investitori, dar rezultatele au fost aproape nule. Coreeni sau chinezi s-au tot învârtit pe la Cernavodă (de exemplu, Korea Nuclear sau China Nuclear Power Engineering), au luat aminte de ideea românească, dar s-au întors aşa cum au venit. Între timp, estimarea iniţială de 4 miliarde de euro investiţii pentru două reactoare de câte 700 MW a crescut la 6,4 miliarde de euro. „Nu suma mare sau mică este cea care ţine investiţia în loc, ci lipsa de credibilitate. Bani sunt în lume şi, dacă eşti serios, îi poţi atrage de partea ta. Trebuie să ştii cu ce tehnologie mergi, să ştii ce clienţi vei avea, ce furnizori, cât de mult te pricepi, cât de mult recunoşti că nu ştii ceea ce nu ştii… Toate acestea contează în faţa investitorilor. Noi avem însă două atitudini duse la extrem. Una este aceea că ne lăudăm că le ştim pe toate, iar cea de-a doua - nu recunoaştem că nu ştim, pentru a aduce lângă noi oameni care se pricep”, susţine Ionuţ Purică.

Construcţia nu reprezintă totul
Finalizarea investiţiei de 6,4 miliarde de euro pentru construcţia reactoarelor, atât cât se arată în studiul de fezabilitate al Ernst&Young, nu e de ajuns pentru a duce la bun sfârşit ambiţia noastră nucleară.

„Reactoarele 3 şi 4 nu pot exista fără Tarniţa-Lăpuşteşti. Va fi singura hidrocentrală de pompaj din ţară şi care va avea rolul de a participa la reglajul de frecvenţă-putere, asigurând astfel creşterea calităţii energiei electrice”, susţine Teodor Chirica. Hidrocentrala este un proiect mai vechi, dar care a trenat. Investiţiile estimate au ajuns la 2 miliarde de euro, deşi iniţial s-a vorbit de 1,16 miliarde de euro. Ca şi la Cernavodă, autorităţile au încercat să atragă companii asiatice, dar rezultatul a fost acelaşi – zero.

O cheltuială imensă, dar pe care guvernanţii o ignoră, o reprezintă depozitele de deşeuri nucleare. Estimările pentru astfel de investiţii sunt actualizate permanent, din cauza perioadei lungi de construcţie, a depozitului geologic, a rocilor gazdă. La un moment dat, oficiali din cadrul Agenţiei Naţionale de Deşeuri Radioactive avansau estimări între 2,8 şi 4,4 miliarde de euro. Atunci când a fost proiectată centrala de la Cernavodă, sistemul energetic naţional era pregătit să absoarbă toată energia produsă de reactoare. Și azi este posibil, însă, pe măsură ce proiectul nuclear stă în loc, alte forme de producţie au avansat şi în această situaţie se află fermele eoliene sau investiţia privată a Petrom de la Brazi, cu centrala de 860 MW pe gaz. Se tot vorbeşte că Transelectrica, operatorul naţional de transport de electricitate, nu va putea să preia o putere mai mare de 3.500-4.000 de MW, în condiţiile în care deja eolianul a ajuns la 1.400 MW şi continuă să se apropie vertiginos de limita de sus. Pentru a nu crea probleme investitorilor în viitor, Transelectrica trebuie să investească masiv în reţeaua de transport. Un pas care ar putea avantaja proiectul de la Cernavodă ar fi construcţia cablului submarin între România şi Turcia destinat exportului de curent. Proiectul, estimat la 600 milioane de euro, se află în faza de draft a studiului de fezabilitate. În concluzie, energia nucleară este cea mai indicată formă de producere a curentului, pentru că este ieftină, investiţiile sunt enorme. România a ales să meargă mai departe, însă nu oferă însă prea multă credibilitate în faţa investitorilor din cauza bâlbelor. Când va putea să vină cu un plan serios va reuşi să strângă şi banii necesari.

COSTURI:
- 6,4 miliarde de euro pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4
- 2,8 miliarde de euro pentru construcţia depozitelor pentru deşeuri nucleare
- 2 miliarde de euro pentru centrala hidroelectrică de la Tarniţa-Lăpuşteşti
- câteva milioane de euro pentru dezvoltarea reţelei Transelectrica

CINE A PRODUS CURENT ÎN ROMÂNIA ÎN IANUARIE-IUNIE 2012
Complexul Energetic Oltenia 29,5% (energie termo)
Hidroelectrica 26,8% (energie hidro)
Nuclearelectrica 18,8% (energie nucleară)
Elcen 7,2% (energie termo)
Elcen Deva 3,7% (energie termo)
RAAN 1,8% (energie termo)
Tomis Team 1,7% (energie eoliană)
Alţii 10,5% (energie termo, eoliană, hidro, solară)
Sursă: ANRE

CINE MIZEAZĂ PE ENERGIA NUCLEARĂ
CHINA – are 15 unităţi nucleare, construieşte 25 şi are în plan 51
RUSIA – are 33 de unităţi, 10 sunt în construcţie, 17 sunt în plan
INDIA – operează 20 de unităţi, 7 sunt în construcţie, 18 urmează să fie construite
COREEA DE SUD – are 23 de unităţi, 4 sunt în construcţie şi se pregătesc alte 5
CANADA – 17 centrale în funcţiune, 3 în construcţie, 2 în plan
SLOVACIA – 4 unităţi sunt în funcţiune şi 2 se construiesc
SUA – are 104 unităţi în funcţiune, una în construcţie şi 11 urmează
POLONIA – doreşte să construiască 6 unităţi
MAREA BRITANIE – are 16 în funcţiune şi mai doreşte 4
TURCIA – doreşte 4 unităţi
ROMÂNIA – are 2 unităţi şi are în plan alte 2
REPUBLICA CEHĂ - are 6 unităţi şi mai doreşte alte 2
UCRAINA – are 15 în funcţiune şi plănuieşte alte 2