În ceea ce priveşte benzina, decalajul este şi mai mare. În România, benzina costă pe 512 de euro/1000 litri, în timp ce media UE este de 497 de euro pe mia de litri. În acelaşi timp, taxele aplicate de stat, respectiv TVA şi acciză, sunt cele mai mici din UE în ceea ce priveşte benzina: 528 euro pe 1.000 de litri, sub media UE de 857 euro pe mia de litri.

La motorină, taxele din România sunt cele mai mici, după Luxemburg: 494 euro/1000 litri, faţă de media UE de 702 euro pe mia de litri. Joi, seful Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, declara că instituţia pe care o reprezintă continuă investigaţia sectorială pe piaţa carburanţilor, pentru a analiza de ce preţurile în România sunt mai mari decât media din UE.

El a adaugat că iniţiativa institutiei pe care o conduce privind înfiinţarea unui monitor al preţurilor la carburanţi este în lucru şi va dura mai puţin decât cel privind preţurile alimentelor. "Avem această experienţă în spate, iar la carburanţi este şi mai simplu, pentru că sunt mai puţine sortimente, dar tot nu poate să apară peste noapte", a continuat oficialul Concurenţei.

Pe de altă parte, Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, declara, la finele lunii februarie, că piaţa carburanţilor din România este concurenţială, iar preţurile din ţara noastră sunt printre cele mai mici din Europa. Ea a precizat că datele de pe site-ul Comisiei Europene privind preţurile la carburanţi din diferite ţări nu sunt tot timpul comparabile, întrucât conţin elemente diferite.