În perioada septembrie-noiembrie 2014, comparativ cu intervalul similar din anul 2013, numărul de garanții acordate prin Programul "Prima Casă" a crescut cu 52%, de la 4.975 la 7.567 locuințe, iar valoarea finanțărilor a urcat cu 59%, de la 174 milioane euro, la 278 milioane euro.

Evoluția portofoliului de garanții și a creditelor garantate aferente confirmă faptul că acest produs financiar răspunde cerințelor pieței, la data de 15 decembrie 2014 FNGCIMM având înregistrate un număr total de 130.000 de contracte de garantare, încheiate în perioada 2009 — 2014. Valoarea finanțărilor susținute este de aproape 5 miliarde euro.

Pentru Programul "Prima Casă", fondul a primit solicitări de garantare din toate zonele țării, topul pe județe în funcție de numărul de solicitări primite fiind condus de municipiul București, cu 27,3% din total, respectiv 35.000 dosare, urmat de județele Ilfov, cu 8,8% din total (11.500 dosare), Cluj, cu 7% din total (9.100 de dosare), Timiș, cu 6% din total (7.600 de dosare), județele Iași și Constanța, fiecare cu aproximativ 5% din numărul total de dosare.

Cele mai multe finanțări garantate, de aproximativ 32%, au o valoare de până la 30.000 de euro, 25% sunt cuprinse între 30.000 — 40.000 euro, 24% depășesc 50.000 de euro și 19% sunt cuprinse între 40.000 și 50.000 de euro.

Raportat la numărul de camere, se observă o tendință de creștere a ponderii imobilelor cu trei camere achiziționate, în principal în detrimentul imobilelor cu o cameră.

Statistic, situația indică preferința în proporție de 51% pentru imobile cu două camere și de 30% pentru imobile cu trei camere. Garsonierele și imobilele cu patru camere și peste au fost preferate în proporție de 11%, respectiv 6%.

Din totalul proprietăților achiziționate prin program, 69% sunt construite înainte de anul 2008 și 31% sunt imobile noi, realizate după ianuarie 2008.

FNGCIMM colaborează cu 30 instituții financiare în baza unor convenții de lucru în care sunt prevăzute obligațiile părților semnatare, valoarea și modul de plată al comisionului de garantare, calculul și modalitatea de plată a garanției acordate.

Instituția asigură o acoperire teritorială națională, răspunzând solicitărilor întreprinzătorilor prin toate cele patru sucursale, cinci reprezentanțe și trei filiale.