În data de 21 februarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat prima hotărâre irevocabilă în dosarul fondurilor de pensii sancţionate de Consiliul Concurenţei, anulând definitiv decizia autorităţii de concurenţă. Anterior, Eureko pierduse în faţa Curţii de Apel Bucureşti, soluţia fiind desfiinţată de instanţa supremă.

În 2010, Consiliul Concurenţei sancţionase 14 administratori de fonduri de pensii private obligatorii (pilonul II din România) cu o amendă în cuantum de 5,2 milioane de lei. Dintre aceştia, 9 au contestat în justiţie decizia Consiliului Concurenţei.

Potrivit Ioanei Hrisafi, Avocat asociat în cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii care a pledat în faţa curţii supreme, „decizia Înaltei Curţi este prima decizie irevocabilă în dosarul fondurilor de pensii, fiind deschizătoare de drumuri pentru celelalte cazuri aflate pe rolul instanţelor de fond şi de recurs.”

De asemenea, Anca Jurcovan, Managing Associate al firmei de avocatură, care a gestionat aspectele de dreptul concurenţei incidente acestei speţe, a punctat elementele de dificultate ale cazului: „A fost o provocare să atacăm abordarea extrem de formală adoptată de Consiliului Concurenţei în decizia din 2010 şi să demonstrăm instanţei, repunând faptele în contextul lor real şi valorizând argumentul logic şi economic, că practica incriminată de Consiliu, prin natura sa, nu avea cum să lezeze concurenţa pe piaţă pentru a intra pe lista neagră”.

Cu o echipă formată din 95 de avocaţi în cadrul biroului din Bucureşti, Ţuca Zbârcea & Asociaţii operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, care funcţionează în asociere cu Nistorescu, Şomlea & Asociaţii, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania. Totodată, firma a stabilit o colaborare strategică pe principiul „best friend” cu firma de avocatură Ţurcan Cazac, liderul pieţei de avocatură de business din Chişinău, Republica Moldova.