Planurile vor trebui aprobate iniţial de Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF), care în prezent este cel mai mare acţionar al National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank. În raportul anual al HFSF, publicat vineri, se arată că: 'accelerarea reprivatizării Eurobank şi integrarea diviziilor restructurate ale Postal Savings Bank (TT) şi Proton Bank în grupul Eurobank a întărit poziţia strategică a instituţiei în sistemul bancar elen şi atractivitatea sa în faţa investitorilor'.

Compania BlackRock a început un audit al creditelor neperformante, care ar putea ajunge la 30% din totalul împrumuturilor. Rezultatele vor fi incluse în planurile ce vor fi prezentate de bănci UE. Pe lângă întărirea substanţială pe care au obţinut-o în urma procesului de recapitalizare, băncile din Grecia nu mai deţin în portofolii obligaţiuni guvernamentale elene, deoarece puţinele bonduri care au mai rămas în urma restructurării datoriei au fost răscumpărate de stat. Stabilizarea economiei va duce probabil şi la scăderea creditelor neperformante şi la îmbunătăţirea profiturilor în sistemul bancar, susţin analiştii.

În plus, instituţiile elene de creditare sunt mult mai încrezătoare în urma procesului de consolidare, aproximativ 11 bănci fiind în ultimele luni absorbite de primele patru bănci din Grecia. Principalele instituţii elene de creditare, National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank, au finalizat recent procedurile de recapitalizare, la sfârşitul cărora HFSF deţine participaţii majoritare la toate cele patru bănci şi de asemenea a preluat controlul deplin la Eurobank. Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) a fost alimentat cu 50 de miliarde de euro, bani proveniţi din programul de salvare convenit cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. HFSF a fost înfiinţat pentru a recapitaliza principalele bănci din Grecia şi a acoperi costul vânzării activelor care nu sunt considerate viabile.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).