Săptămâna trecută, Volkswagen a recunoscut că a subestimat consumul de combustibil şi nivelul emisiilor de dioxid de carbon pentru aproximativ 800.000 de maşini, mărcile VW, Seat, Skoda şi Audi, vândute în Europa. De asemenea, Volkswagen a admis că a găsit pentru prima dată indicii privind modificarea nivelului emisiilor şi la vehiculele echipate cu motoare pe benzină, extinzând un scandal care până acum se concentra pe motoarele diesel.

Luni, VW va prezenta autorităţilor germane modul în care va fi reparat motorul diesel de 1,6 litri echipat cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Costul scandalului emisiilor va ajunge probabil la aproximativ 25 miliarde de euro (26,8 miliarde de dolari) până în 2017, au estimat analiştii de la Barclays Plc.

'Vom depăşi această criză şi Volkswagen va deveni şi mai puternic. Concedierile vor avea loc numai în cazul declinului vânzărilor. În acest moment, nu se întrevede o scădere accentuată', a afirmat Bernd Osterloh, şeful consiliului angajaţilor companiei germane, într-un interviu acordat publicaţiei germane 'Sueddeutsche Zeitung'.

Tot luni, conducerea Volkswagen ar urma să se întâlnească cu băncile pentru a negocia obţinerea unui credit punte pe termen scurt, de 20 miliarde de euro, susţin sursele. Fondurile suplimentare sunt necesare pentru a asigura agenţiile de evaluare financiară că producătorul auto are suficiente lichidităţi pentru a face faţă crizei.

Aproximativ o treime din cele 600.000 de locuri de muncă ale VW sunt în Germania. Maşinile au reprezentat anul trecut aproape 20% din exporturile Germaniei, în valoare de aproape 1.500 miliarde de dolari, precizdeaza agerpres.