Veniturile totale ale Facebook au urcat la 2,91 miliarde de dolari, peste estimările analiștilor de 2,81 miliarde de dolari, pe fondul majorării semnificative a publicității pe platformele mobile.

De asemenea, veniturile din publicitate, care reprezintă cea mai mare parte a câștigurilor companiei americane, au urcat, în perioada aprilie-iunie 2014, cu 67%, la 2,68 miliarde de dolari, comparativ cu trimestrul doi din 2013. Pe de altă parte, cheltuielile au crescut cu 22%, la 1,52 miliarde de dolari.

'Am înregistrat rezultate bune în trimestrul doi. Comunitatea noastră a continuat să crească și vedem în continuare foarte multe oportunități, deoarece noi conectăm lumea', a afirmat fondatorul și directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg.

Compania are, în prezent, 1,32 miliarde de utilizatori activi în fiecare lună, în creștere cu 14% față de anul trecut. Dintre aceștia, peste un miliard folosesc dispozitive mobile, cum ar fi smartphone-urile și tabletele.

După anunțarea rezultatelor financiare, acțiunile Facebook au urcat la bursa de la New York cu aproximativ 5%, la 75,13 dolari, evaluând compania la 190 miliarde de dolari.

Numărul conturilor atribuite utilizatorilor români de Facebook a ajuns, la jumătatea acestui an, la 7,2 milioane, în timp ce numărul paginilor românești cuantificate pe pagina de socializare a depășit 25.000, în creștere cu 5% față de începutul anului, arată datele Facebrands.ro, serviciul de monitorizare a paginilor românești create pe rețeaua socială Facebook, scrie Agerpres in pagina electronica.