În mai anul curent, Societe Generale a ajuns la o înţelegere cu Libyan Investment Authority (LIA) pentru a pune capăt unui litigiu vizând tranzacţiile financiare operate între 2007 şi 2009, litigiu care a dat naştere unei proceduri juridice la un tribunal civil din Marea Britanie.

Scăderea semnificativă a profitului net înregistrat de banca franceză în perioada aprilie-iunie 2017 se explică de asemenea şi prin creşterea cu 300 milioane de euro a provizioanelor legale pentru dispute pe care Societe Generale nu le-a precizat, precum şi printr-un efect de bază de comparaţie nefavorabil, în condiţiile în care în perioada similară a anului trecut Societe Generale a înregistrat un profit de 725 milioane de euro de pe urma vânzării participaţiei la Visa Europe.

Dacă se exclud însă toate elementele excepţionale, profitul net al Societe Generale a crescut cu 11% până la 1,16 miliarde de euro. Comparativ, analiştii intervievaţi de Factset se aşteptau la un profit net de 940 milioane de euro.

Societe Generale a subliniat că profiturile realizate de activităţile internaţionale de retail banking şi servicii financiare au crescut cu 30,3% până la 568 milioane de euro, în condiţiile în care profitul net înregistrat de subsidiara din România s-a dublat, iar divizia din Rusia a înregistrat un profit net de 31 de milioane de euro.

Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 154.000 de angajaţi şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume. În România, BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă după totalul activelor, mentioneaza agerpres.