Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă şi pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade, iar cele minime între 5 şi 13 grade, uşor mai mici în depresiuni. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, pe arii restrânse se va semnala ceaţă.

La Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi semnificativ faţă de ziua anterioară. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 20-21 de grade, iar cea minimă de 7-9 grade. Dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă.

Marţi, în vestul, nordul şi în centrul ţării vor fi înnorări temporare şi pe arii relativ extinse va ploua. În restul teritoriului, vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil, iar ploi slabe, izolate se vor semnala în cursul nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua anterioară în regiunile nordice şi de nord-est, vor fi cuprinse între 13 grade în nordul Moldovei şi 23-24 de grade în Oltenia şi Muntenia, iar cele minime se vor încadra între 4 şi 13 grade. Dimineaţa, în zonele joase de relief, izolat se va semnala ceaţă.